Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă, între 15 și 64 ani, a scăzut în trimestrul patru al anului trecut la 57,9%, respectiv 9,052 milioane de persoane, iar rata șomajului a crescut la 7,3%, reprezentând 714.000 de șomeri, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
În trimestru patru al anului 2010, populația activă a României a fost de 9.766.000 de persoane, din care 9.052.000 erau ocupate și 714.000 erau șomeri BIM, se arată într-un comunicat de luni al Institutului Național de Statistică (INS).
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul patru al anului trecut, de 57,9%, cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât cea din perioada similară a anului 2009 și cu 2,3 puncte procentuale mai mică decât cea din trimestrul al treilea din 2010.
Gradul de ocupare a fost mai mare pentru bărbați (64,7%, față de 51% pentru femei) și aproximativ egal pe cele două medii de rezidență – 57,9% în mediul urban și 57,8% în mediul rural. Rata de ocupare a tinerilor între 15 și 24 de ani a fost de 22,5%.
De asemenea, conform datelor INS, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 de ani a fost de 62,3%, la o distanță de 7,7 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
Rata șomajului calculată conform Biroului Internațional al Muncii (BIM) a fost de 7,3%, în creștere față de trimestrul trei din 2010 și în scădere față de trimestrul patru din 2009, cu o rată a șomajului de 7,5%.
„Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului BIM a fost de 1,4 puncte procentuale (7,9% pentru bărbați față de 6,5% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 4,0 puncte procentuale (9,0% pentru mediul urban, față de 5,0% pentru mediul rural)”, se mai arată în comunicatul INS.
Potrivit datelor INS, rata șomajului BIM a avut nivelul cel mai ridicat (22,8%) în rândul tinerilor (15-24 ani).
„Raportul de dependență economică (numărul persoanelor inactive și în șomaj ce revin la 1000 persoane ocupate) a fost de 1.367‰, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1.728‰), precum și pentru cele din mediul rural (1.429‰)”, a precizat INS.
Populația ocupată cuprinde toate persoanele, începând cu vârsta de 15 ani, care au desfășurat o activitate economică producătoare de bunuri sau servicii (de cel puțin o oră) în perioada de referință (o săptămână), în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii.
Șomerii sunt persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 74 ani care îndeplinesc simultan următoarele condiții: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.
Sursa datelor o constituie Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO) care se realizează trimestrial, în conformitate cu Regulamentul Consiliului și Parlamentului European cu privire la organizarea unei anchete statistice selective asupra forței de muncă în Comunitatea Europeană.