Fotbalistul echipei Șahtior Donețk, Răzvan Raț, a declarat că nu a fost anunțat oficial în legătură cu interesul clubului Celtic pentru el, dar și-ar dori să ajungă la echipa scoțiană în cazul în care aceasta va face o ofertă, informează Daily Mail.
„Celtic este un club mare și, dacă mi-ar face o ofertă, cu siguranță voi fi foarte interesat. Am jucat pe stadionul Celtic Park de două ori cu Șahtior și trebuie să spun că nu am mai trăit niciodată o astfel de experiență. Este singurul stadion pe care am jucat și nu îmi auzeam nici gândurile. Atât de zgomotoși erau fanii. Sper să am șansa să joc din nou acolo. Însă, deocamdată, nu mi s-a spus nimic despre o ofertă de transfer, astfel că va trebui să aștept ca să văd ce se va întâmpla”, a spus Raț.
Daily Mail notează că Raț, a cărui valoare este estimată la 4 milioane de lire sterline, l-a impresionat pe tehnicianul Gordon Strachan prin evoluțiile de la Euro-2008, și că românul ar mai fi dorit de Newcastle, Sunderland, Lazio și Bologna.
Jurnalul menționează că o problemă în ceea ce privește ajungerea la o înțelegere între cele două cluburi pentru Raț ar fi faptul că Șahtior este „uriaș din punct de vedere financiar”, spre deosebire de Celtic. „În iarnă, Donețk a refuzat o ofertă de 4 milioane de lire sterline pentru Răzvan. Este un club bogat și nu ar fi interesat să îl vândă pe jucător pentru bani mai puțini. Fotbalistul a atras interesul fotbalului britanic și lui îi place acel stil de joc. Dar va depinde de club, deoarece Raț mai are cel puțin doi ani de contract”, a declarat fostul impresar Ioan Becali.




