Internaționalul român al formației ucrainene Șahtior Donețk, Răzvan Raț a declarat, ieri, că ar fi onorat dacă gruparea spaniolă Real Madrid s-ar interesa de el, așa cum a notat cotiadianul As, dar consideră că e „cale lungă” până la materializarea unui posibil transfer.
„Nu știu de nici un interes al celor de la Real Madrid pentru mine. De la a fi interesați de mine și până la a ajunge eu pe acolo e cale lungă. Așa că… E diferență mare. Să ajung eu acolo și apoi vedem dacă fac față. Deocamdată sunt doar speculații. De aici și până la a fi ceva concret e distanță. E cale lungă până când oamenii să fie interesați de mine cu adevărat, să existe discuții despre un posibil transfer. Aș fi onorat de interesul lor și de un posibil transfer la Real Madrid. Cine nu ar fi?”, a declarat Raț.
Cotidianul spaniol As a notat, miercuri, că fundașul echipei Șahtior Donețk, Răzvan Raț, se află pe o listă a jucătorilor doriți de Real Madrid, pe care mai figurează Carlos Cuellar (Aston Villa), Jonathan Cicero (Cruzeiro), Branislav Ivanovici (Chelsea), Nicolas Otamendi (Velez Sarsfield).