Gigi Becali a avut o săptămână în care s-a îndoit de Dumnezeu și de puterea banilor. Elena Udrea a plâns, sub ochii indiscreți ai camerelor de luat vederi, cât a crezut că a pierdut alegerile, pe urmă și-a pus ciorapi noi și s-a dus la Cotroceni la negocieri. Traian Băsescu a bătut-o pe braț pe liberala Norica Nicolai, dușmana lui neîmpăcată, și i-a spus ce rău îi pare de ea că a pierdut alegerile. Vasile Paraschiv, un muncitor curajos care a încercat să organizeze un sindicat liber în timpul comunismului și a fost internat cu forța la ospiciu, a primit despăgubiri de 300 de mii de euro în procesul deschis statului român, și a refuzat public de 1 decembrie o decorație de la președinte. Iar Constantin Ticu Dumitrescu, deținut politic și inițiatorul CNSAS, a murit.
Dacă nu ar fi fost pe moarte, Ticu Dumitrescu ar fi fost în mod cert și el la Cotroceni de ziua națională, era simpatizant al lui Băsescu. Eu am fost, din pură întâmplare. Înainte de ceremonia înmânării decorațiilor de 1 decembrie, m-am dus să strâng mâna dlui Paraschiv și a familiei sale. Erau stingheri în lumea din jur, formată numai din celebrități. Protocolul i-a dat un microfon fără să îl întrebe nimeni ce avea de gând să spună, că nu mai suntem pe vremea lui Ceaușescu. După ce a refuzat decorația pe motiv că România după 1990 a fost condusă doar de comuniști, și el și familia lui au dispărut fără urmă. Celebritățile au aplaudat răspunsul demn al lui Băsescu, care a fost că decorația o dă statul, nu omul care ocupă fotoliul prezidențial. Am văzut după aceea, într-un ziar, că dl Paraschiv s-a plâns că unele din aceste celebrități nu protestau deloc pe timpul lui Ceaușescu. Ba dimpotrivă: de față erau actori care ocupau locuri centrale la marile recitaluri cu partidul și care și-au acceptat decorațiile fără remușcări. Pe urmă s-au scurs în marea petrecere, alături de zeci de generali cu fireturi, șefi de servicii secrete veniți în mari mașini negre, Lucian Bolcaș care povestea tuturor cum a pierdut el alegerile și Dudu Ionescu care povestea cum le-a câștigat. Numai regizorul Lucian Pintilie mi-a spus că scena i s-a părut dramatică. Mie, ca și mai tuturor celorlalți, mi s-a părut penibilă și dureroasă.
Asta e lumea în care trăim, și dacă nu am fi români, dotați din naștere cu capacitatea de a zâmbi printre lacrimi (răposatul poet Nichita Stănescu folosea expresia râsu-plînsu pentru a defini această stare de ambiguitate emoțională nedespărțită nouă), viața ar fi de nesuportat la noi. Așa însă, nu pot decât să zâmbesc la îngrijorarea unora că se reface FSN în cazul unei alianțe PD-L-PSD. Când atâția pesedei au trecut deja la PD-L înainte de alegerile astea, când atâția pedei au trecut la PSD între 2000 și 2004, când toată floarea seniorilor liberali, în cap cu Mircea Ionescu Quintus, a fost dovedită că a colaborat cu Securitatea, ce să ne mai temem că se reface FSN-ul! Bogdan Olteanu, băiat tânăr, crescut în vilă la Șosea confiscată de la regimul burghezo-moșieresc și ocupată de familia lui de profitori ai regimului comunist nu a fost în FSN. Îl face asta mai breaz?
Îmi amintesc de seara din 1998 când Constantin Ticu Dumitrescu a fost exclus din PNȚcd, bineînțeles, pentru că majoritatea în biroul partidului era una de securiști, cărora nu le convenea legea CNSAS promovată de el. L-am așteptat în curtea TVR înainte de un talk-show. M-aș fi așteptat să îl văd deprimat, dar nu era cazul. Pentru cineva care fusese ridicat de Securitate din facultate, stătuse ani de zile în pușcărie și apoi lucrase toată viața într-o profesiune neintelectuală, neavând o diplomă, a fi dat afară din partid nu era mare lucru. Aproape de fiecare Crăciun îmi telefona ca să-mi ureze cele bune. Nu am nici o îndoială că încerca de fapt să-mi ridice moralul. Pregătindu-mă de primul Crăciun fără el în atâția ani, știu că oricine ar intra la guvernare cu oricine, această senzație de penibil dureros nu mai are vindecare.
