Detectorul de minciuni

Răsturnare spectaculoasă de situație în cazul afaceristului terorizat de mafia locală



– Una dintre variantele care se conturează tot mai tare în acest caz este că Nelu Becica (33 de ani) și-ar fi dat singur foc la casa de vacanță, pentru a obține banii din asigurare
– Polițiștii susțin că paznicul casei incendiate a mărturisit, după ce a fost dus la detectorul de minciuni, că a auzit o discuție între Becica și șoferul acestuia, primul susținând că va da foc cabanei pentru a pune mâna pe asigurare
– „E o aberație. Vă spun eu, o parte din polițiști sunt implicați. Au legături cu fel de fel de dubioși din lumea interlopă. Sunt plătiți de șmecherii din oraș cu sume grele. Poliția îi ține pe hoți. Mi-e frică să dau nume, pentru că mă tem pentru siguranța mea și a familiei mele”, a replicat Becica
– Și afaceristul a fost dus de bunăvoie la poligraf, dar, în cele din urmă, nu mai vrut să fie testat, susținând că a fost deranjat de unul dintre polițiști, care l-a sfătuit să se întoarcă înapoi în Italia
Și-a incendiat cabana pentru a-și lua banii de asigurare. Aceasta este una dintre ipotezele anchetatorilor în cazul afaceristului câmpulungean a cărui casă de vacanță a fost mistuită de un incendiu pus de o mână criminală, la numai câteva zile după ce mașina de lux i-a fost lovită cu pietre de persoane încă necunoscute. Această ipoteză a început să prindă contur în ultimele zile, mai ales după ce o parte dintre suspecți au fost duși la detectorul de minciuni al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Nelu Becica (33 de ani), afaceristul cu pricina, susține că această variantă este una scornită de Poliție, oamenii legii fiind, declară acesta, mână-n mână cu mafioții.
– Casa de vacanță incendiată era asigurată pe două miliarde de lei
În urmă cu două zile, la aparatul poligraf al IPJ Suceava a ajuns Gheorghe Chimcinschi, paznicul la casa de vacanță a afaceristului, cuprinsă de flăcări în noaptea de 12 spre 13 noiembrie a.c.. Chimcinschi a fost cel care a văzut primul incendiu, fiind de serviciu în acea noapte, și cel care a anunțat pompierii, fiind inclus de anchetatori pe lista suspecților în acest caz. Surse din rândul oamenilor legii ne-au mărturisit că, pus la detector, paznicul a cam cotit-o la întrebările puse de specialistul poligraf al Poliției, prezentând note specifice ale comportamentului simulat. Aceleași surse ne-au mărturisit că în cea de-a două etapă a testării, Chimcinschi a recunoscut că în urmă cu două luni a fost martorul unei discuții, în care Nelu Becica i-ar fi spus unui anume Cristian P. (șoferul omului de afaceri) că va da foc cabanei, în vederea încasării poliței de asigurare în valoare de aproximativ două miliarde de lei. De altfel, polițiștii au luat încă de la început în calcul și varianta unei autoincendieri, mai ales după ce, verificând actele omului de faceri, au observat că asigurarea casei de vacanță a acestuia expira la numai câteva zile după nefericitul incident. De altfel, chiar șeful Poliției Câmpulung Moldovenesc, subcomisarul Dan Apopei, lăsa să se înțeleagă, la câteva zile după incendiul de la casa lui Nelu Becica, că, în acest caz, sunt lucruri care se bat cap în cap. „Mi se pare curios faptul că, după cum spune chiar victima, deși nu s-a primit nici o amenințare, nu i-a cerut nimeni vreo taxă de protecție, totuși i-au distrus mașina și i-au dat foc la casă”, declara Apopei.
– Afaceristul nu a stat la detectorul de minciuni
Tot în urmă cu două zile, la aparatul poligraf al IPJ Suceava a fost adus și Nelu Becica. Omul de afaceri câmpulungean a acceptat să fie testat cu detectorul de minciuni, susținând că nu are nimic de ascuns. Totuși, în fața poligrafului, Becica a refuzat să se supună testului. Contactat telefonic, afaceristul a mărturisit că a plecat de la detectorul de minciuni, după ce specialistul poligraf al Poliției i-a recomandat să plece din România. „Eu am acceptat de bunăvoie să merg la detector. Știu că nu am făcut nimic ilegal și spun numai adevărul, așa că nu aveam de ce să-mi fie frică. Numai că, ajuns la Poliție, înainte de a mă pune la aparatul respectiv, o doamnă sau domnișoară, nu știu exact, mi-a spus că mai bine aș pleca din România și m-aș întoarce în Italia. Ori, eu nu permit nimănui să îmi spună ce să fac… Am plecat de acolo”, explică Nelu Becica.
– Becica: „Anchetatorii l-au forțat, au țipat la el”
În legătură cu afirmațiile paznicului său, pe care polițiștii susțin că acesta din urmă le-a făcut în fața specialistului poligraf, Becica susține că totul este o înscenare a anchetatorilor, care, mai spune omul de afaceri, sunt mână-n mână cu membrii lumii interlope. Ba mai mult, Becica ne-a mărturisit că nu mai are încredere în polițiști și că „orice problemă aș avea în viitor, Doamne Ferește, nu mă voi mai adresa Poliției”. „Acest Chimcinschi de care-mi spuneți, nu a spus niciodată așa ceva. Anchetatorii l-au forțat, au țipat la el. I-au pus un milion de întrebări. Cum să-mi dau eu foc la cabană? E o aberație. Vă spun eu, o parte din polițiști sunt implicați. Au legături cu fel de fel de dubioși din lumea interlopă. Sunt plătiți de șmecherii din oraș cu sume grele. Poliția îi ține pe hoți. Mi-e frică să dau nume, pentru că mă tem pentru siguranța mea și a familiei mele. Nu sunt mulțumit deloc de cum lucrează Poliția”, a replicat Nelu Becica. Reacția afaceristului câmpulungean a provocat zâmbete în rândul anchetatorilor, aceștia declarând doar că vor continua cercetările și că în scurt timp vor putea face public ce s-a întâmplat cu exactitate în noaptea de 12/13 noiembrie a.c.
Nelu Becica s-a stabilit în Italia în urmă cu 14 ani și a deținut două firme cu activitate în construcții. De aproximativ doi ani s-a întors acasă, în Câmpulung Moldovenesc, unde vrea să-și aducă soția și cei doi copii. În țară, și-a deschis alte două societăți de construcții, „Nelu Company” și „Empario Construct”, iar în ultima vreme a achiziționat mai multe terenuri. Pe unul dintre ele vrea să construiască un hotel de lux. Pe data de 3 octombrie a.c., Mercedes-ul afaceristului, în valoare de circa 80.000 de euro, a fost lovit cu pietre de persoane necunoscute, fapta petrecându-se chiar în centrul municipiului Câmpulung Moldovenesc. Zece zile mai târziu, casa de vacanță situată la intrarea în oraș a fost incendiată în miez de noapte. Nelu Becica a oferit o recompensă de 1.000 de euro celui care-i spune numele autorilor acestor fapte, fiind convins că este o victimă a mafiei locale, care vrea taxă de protecție.
Ultima oră: Aseară, la ora închiderii ediției, Nelu Becica ne-a sunat la redacție și, motivând că tocmai a ajuns la Câmpulung Moldovenesc, ni l-a dat la telefon pe paznicul Gheorghe Chimcinschi. Acesta din urmă a negat că ar fi declarat la Poliție că ar fi auzit discuția între șeful său și șoferul acestuia, referitoare la incendierea casei de vacanță. „Nu e nimic adevărat. Eu am declarat doar ce am văzut. Că a luat foc cabana. Atât!”, a precizat paznicul. În încheierea discuției, Nelu Becica a ținut să precizeze că, dacă va fi nevoie, va ajunge și la ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, pentru a-și face dreptate.



Recomandări

Anchetă în bătaie de joc: nimeni nu a răspuns de mai bine de cinci ani în cazul unui paznic bătut măr de câțiva indivizi