Marcu Ascetul este unul dintre părinții filocalici de la care ne-au rămas scrieri foarte valoroase pentru spiritualitatea ortodoxă. Într-una dintre acestea el lămurește aspecte importante ale vieții duhovnicești. Mai întâi, el demonstrează valoarea reală a Botezului pentru om, după care evidențiază centralitatea inimii în viața duhovnicească. Astfel, conținutul acestei scrieri alcătuiește un fundament doctrinar pentru multe dintre manifestările vieții ascetice și mistice răsăritene.
O scurtă biografie
Despre Marcu Ascetul știm că a trăit în apropiere de Nil Ascetul. Se pare că și el a fost mulți ani egumen al unei mănăstiri de lângă Ancyra din Galatia. De acolo s-a retras mai târziu într-o pustie necunoscută, unde a murit în prima jumătate a secolului al V-lea. De asemenea, el a fost un admirator al Sfântului Ioan Gură de Aur, așa cum remarcă părintele Dumitru Stăniloae (Filocalia, vol. I, Sibiu, 1947, p. 221). Lui Marcu Ascetul îi sunt atribuite 9 scrieri, pe care el le-a alcătuit la Ancyra, înainte de a se retrage în pustie. Numai epistola către Nicolae și probabil scrierea despre post le-a alcătuit în perioada petrecută în pustie. Pe lângă acestea, în Patrologia lui Migne mai este publicată sub numele lui Marcu Ascetul o scriere intitulată: „Capete despre trezvie”, cuprinzând 26 de capete și două întrebări și răspunsuri. Dar această scriere nu îi aparține lui Marcu Ascetul, ci ea este o compilație mai târzie din sentințele lui Maxim Mărturisitorul și din omiliile lui Macarie Egipteanul (p. 229).
Botezul împărtășește pe Duhul Sfânt
Scrierea „Despre botez” sau mai precis: „Răspuns celor ce se îndoiesc de dumnezeiescul botez” reprezintă o prezentare a efectelor botezului, sub forma unui dialog. Aici este dezbătută întrebarea dacă botezul șterge cu totul păcatul sau mai lasă ceva din el. După cum spune Marcu Ascetul, botezul are un efect desăvârșit, deoarece el, nu numai că șterge păcatul, ci și împărtășește pe Duhul Sfânt. Cel care spune: „Văd altă lege în mădularele mele, care se împotrivește legii duhului meu” (Romani 7, 23) nu este cel botezat, ci cel care urmează să primească botezul. Dar lupta este necesară și după aceea, deoarece harul primit la botez nu-l transformă automat pe om. „Căci Sfântul Botez este desăvârșit, dar nu desăvârșește pe cel ce nu împlinește poruncile. Drept aceea să nu credem socotințelor omenești, ci mai degrabă dumnezeieștii Scripturi, care spune: Hristos a murit pentru păcatele noastre (I Corinteni 15, 3) sau: Ne-am îngropat cu El prin botez (Romani 6, 4), sau: Cel ce a murit s-a îndreptat de păcat (Romani 6, 3), sau: Păcatul nu va mai stăpâni peste noi (Romani 6, 14), de vom împlini poruncile; iar de nu le împlinim, suntem necredincioși și stăpâniți de păcat. Căci credința stă nu numai în a ne fi botezat în Hristos, ci și în a împlini poruncile Lui” (p. 275). Așadar, harul primit la botez este numai puterea dată omului de a rămâne ferit de păcat. Dacă el nu pune în lucrare această putere, prin păzirea poruncilor, atunci va persista în păcat.
(Dragoș Mihail OLTEANU, sursa: www.ziarullumina.ro)
