Președintele UEFA, Michel Platini, i-a trimis o scrisoare președintelui FRF, Mircea Sandu, în care avertizează cluburile din România că riscă sancțiuni severe în cazul în care manifestările rasiste se vor repeta la meciurile de fotbal, informează, vineri, site-ul oficial al federației. Federația Română de Fotbal susține că din adresa președintelui UEFA reies în mod evident preocuparea și îngrijorarea forului continental față de actele rasiste petrecute la unele meciuri din cadrul Ligii I, precum și monitorizarea României și pericolele la care este expus fotbalul românesc atât din punctul de vedere al echipelor naționale, cât și din cel al echipelor de club, în cazul în care asemenea acte vor continua. Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, vineri, la Sport.ro, că avertismentul privind rasismul trimis de președintele UEFA, Michel Paltini, cluburilor din România, prin intermediul FRF, ar putea contribui la oprirea manifestărilor discriminatorii la meciurile de fotbal. Becali crede că președintele FRF, Mircea Sandu, l-a informat pe șeful UEFA de incidentele de la meciul Steaua – Rapid, și nu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, apreciind totodată că demersul conducătorului de la Casa Fotbalului a fost unul bun. „Dacă Platini a scris aia, probabil i-a zis Mircea Sandu. De unde până unde Platini să audă de așa ceva? N-a trimis CNCD nimic la UEFA. Au trimis la FIFA, dacă au trimis. Dar nu cred. Mircea Sandu i-a zis lui Vali: «Bă, vezi că m-a întrebat și Platini ce se întâmplă acolo la voi» Și ca să arate Mircea Sandu că e adevărat ce a spus, l-a pus pe Platini. El poate, că e foarte bun prieten cu Platini. I-o fi spus: «te rog trimite o scrisoare acolo, poate se liniștesc spiritele». Așa cred eu. Și poate chiar e bine ce a făcut Mircea Sandu. L-a rugat pe Platini să trimită o scrisoare. E benefică scrisoarea aia. Scrisoarea lui Platini e bună. Deci Mircea Sandu a făcut un demers bun, zic eu”, a declarat Becali.