Glasul pământului

Răscoala de la Hânțești



Momentul în care țăranii au început să forțeze cordonul jandarmilor
Momentul în care țăranii au început să forțeze cordonul jandarmilor

Scandalul de proporții izbucnit pe terenurile agricole de la limita comunelor Hânțești și Vârfu Câmpului, după ce sătenii din localitatea suceveană s-au trezit că pe terenurile pe care le știau ale lor au intrat tractoarele unei firme cu sediul în Rădăuți, și-a consumat ieri un nou episod. A fost de ajuns ca mai multe tractoare să intre pe terenul în litigiu și în jur de 150 de oameni s-au pornit spre ogor, hotărâți să oprească utilajele. Deși în zonă era mobilizată de ore bune o armată de polițiști și jandarmi, sătenii nu au putut fi opriți.
Oamenii legii se așteptau de acum două zile ca lucrurile să degenereze. Se știa că vineri dimineață societatea care a cumpărat cele aproximativ 150 de hectare de teren de la limita dintre cele două comune are de gând să aducă tractoare în zonă, pentru a ara terenul. Mai încercaseră și sâmbăta trecută, când s-au petrecut scenele deja cunoscute. Țărani cu furci și topoare, pe de o parte, și agenți de pază cu pistoale și gaze iritant lacrimogene, de cealaltă parte, angajați de firma care a cumpărat pământul, s-au încăierat pe ogor, zece persoane, câte cinci din ambele tabere, ajungând la spital.
Așa se face că în ultimele zile patrule suplimentare de la Biroul Rural al Poliției municipiului Suceava au fost prezente la limita dintre cele două comune, iar din zorii zilei de vineri numeroase efective de jandarmi s-au instalat și ele în zonă.
Titluri de proprietate care se suprapun
După cum am mai relatat zilele trecute în cotidianul nostru, câteva sute de oameni din comuna Hânțești lucrează de ani de zile terenuri moștenite din tată în fiu, pe suprafețe aflate pe raza comunei botoșănene Vârfu Câmpului, iar cei mai mulți au și titluri de proprietate pe acele terenuri.
Pe aceleași suprafețe însă, titluri de proprietate, emise mult mai recent, au avut și oameni din Vârfu Câmpului, care între timp și-au vândut terenurile. Au apărut alți proprietari, care la rândul lor au vândut terenurile, astfel că, abia la a treia mână, 158 hectare de teren agricol au ajuns în proprietatea SC Agraria Nord SRL Rădăuți, societate care ar fi mandatată să facă tranzacții cu terenuri de omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer, prin societatea Holzindustries.
Sătenii din Hânțești au acte de proprietate din 1921 și 1945
Ieri dimineață, la ora 9.00, sătenii din Hânțești care au terenurile ce au ajuns în proprietatea altora au fost convocați la primărie. Spiritele erau deja foarte încinse.
„Ni s-au promis măsuri, doamna subprefect ne-a promis că ne ajută, dar nu s-a întâmplat nimic. Noi, cu dreptul de proprietate a pământului, ne luăm pumni în cap și suntem alungați de pe ogor. Nu cedăm nici cu prețul vieții noastre, vom anunța satele din jur să vină să ne ajute. Nu renunțăm, să le iasă din cap”, tuna la intrarea în primărie Gheorghe Apăvăloaie, aprobat de toți țăranii din jurul său. Oamenii ne-au arătat acte de proprietate asupra terenurilor pe care le-ar putea pierde acum, acte de proprietate care datează încă din 1921 și 1945.
În sala de ședințe, primarul a încercat să-i liniștească pe sătenii adunați.
„Au făcut demersuri la Primăria Vârfu Câmpului prin care am solicitat să ne fie trimise copiile după titlurile de proprietate inițiale emise acolo. Vom face o acțiune în instanță și vom cere anularea titlurilor de proprietate ale celor puși în posesie după dumneavoastră. Vom face dovada că oamenii din Hânțești sunt adevărații proprietari, avem acte din 1921 și 1945, copii după registrele agricole, dreptatea e de partea noastră”, a fost mesajul primarului, Filaret Galan, care a adunat semnături de la oameni și a încercat să-i liniștească.
„Să ne omoare, să facă o groapă comună și să ne îngroape acolo, pe pământul nostru”
Mesajul acestuia nu a mai putut avea nici un efect când la urechile oamenilor a ajuns știrea că tractoarele tocmite de reprezentanții firmei Agraria se îndreaptă spre ogoarele în litigiu, pentru a ara pământul.
„Ară numai dacă trec peste trupurile noastre. Să ne omoare, să facă o groapă comună și să ne îngroape acolo, pe pământul nostru”, urla din toți rărunchii o femeie. Nu erau vorbe goale, peste o sută de oameni pornindu-se spre terenul agricol, hotărâți să oprească lucrările de arătură. La podul de peste râul Siret, care delimitează ieșirea din Hânțești spre Bucecea, țăranii au întâmpinat primele forțe de ordine. Nebunia s-a declanșat în momentul în care un oficial la primăriei locale i-a anunțat că vor primi teren în altă parte. Nici nu au vrut să audă și s-au îndreptat spre ogorul pe care tractoarele deja începuseră să are. În zonă erau mobilizați agenți de pază ai FGM, care au contract cu firma rădăuțeană, dispozitive de jandarmi și „mascați” ai Serviciului de Intervenție Rapidă al Poliției, în total cel puțin o sută de forțe de ordine.
Sătenii, vorbe grele către agenții FGM, printre polițiști și jandarmi
La intervenția șefilor de la Poliție s-a reușit o dezamorsare de moment a situației, șefii firmei rădăuțene acceptând retragerea tractoarelor de pe ogor. Agenții de la FGM au rămas însă la fața locului, plus că utilajele se opriseră la câțiva kilometri distanță, astfel că sătenii din Hânțești nu au vrut să părăsească terenul, fiind convinși că este doar o strategie pentru a-i face să plece. Au urmat în jur de două ore de tatonări, sătenii din Hânțești aruncând vorbe grele spre agenții FGM, cu care mai aveau de împărțit polițe după bătaia de sâmbăta trecută, totul sub privirile polițiștilor și jandarmilor, care stăteau între cele două tabere.
Revenirea tractoarelor a declanșat nebunia
În jurul orei 12.30, tensiunea a atins cote maxime. Tractoarele care araseră în prima parte a zilei au început să se îndrepte din nou spre ogoare. Nu a fost nevoie decât de câteva minute pentru ca cei aproximativ 150 de săteni din Hânțești adunați în zonă să nu mai poată fi controlați. Un cordon de jandarmi s-a pus înaintea acestora, încercând să-i oprească. Nu au reușit să o facă, oamenii strigând disperați că sunt gata să moară pentru pământul lor.
Au trecut de jandarmi, au intrat pe ogor și au fugit după tractoare
Imediat s-au creat breșe printre forțele de ordine, iar oamenii au luat-o la fugă pe ogor. Forțele de ordine de la Poliție și Jandarmerie au mai avut o preocupare foarte importantă. Să-i țină departe pe agenții de la FGM. Câțiva dintre ei au rupt rândurile și au luat-o la fugă după sătenii care trecuseră de jandarmi. Speriați, tractoriștii care primiseră ordin să intre din nou pe ogor și-au întors utilajele și au demarat cât au putut de repede, fiind foarte aproape de a fi ajunși din urmă de mai mulți tineri din Hânțești.
Din fericire, lucrurile nu au degenerat foarte mult. Tractoriștii au reușit să scape de furia mulțimii, iar forțele de ordine formate din polițiști și jandarmi au reușit să-i despartă repede pe țăranii și agenții FGM care se încăieraseră pe câmp, înainte de a apărea victime.
Scandalul, departe a fi dezamorsat
Mulțimea răsculată a reușit să câștige bătălia de ieri. Tractoarele au plecat, agenții FGM, grupați și însoțiți de jandarmi, au părăsit și ei zona, și doar în jurul orei 14.00, când s-au asigurat că utilajele nu se mai pot întoarce la arat, sătenii au plecat de pe ogor. Episoadele de acest gen se pot repeta însă în orice moment. Pe de o parte, reprezentanții firmei care a cumpărat terenul vor să are cât mai repede suprafața și apoi să o însămânțeze, pentru a nu pierde subvențiile de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Suceava. S-a văzut și ieri, când tractoriștii au fost trimiși pe ogor, deși era clar că lucrurile pot degenera. Pe de altă parte, oamenii din Hînțești nici nu se gândesc să cedeze vreun metru de pământ, vorbind de canistre de benzină, incendieri și răzbunări sângeroase față de oricine calcă pe terenul pe care îl consideră al lor.
Prefectura Suceava va căuta o soluție marțea viitoare
Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a declarat ieri că pentru ziua de marți, 23 noiembrie, a convocat o întâlnire la Prefectura Suceava unde sunt așteptați reprezentanți ai Prefecturii Botoșani, ai Primăriei Hânțești și ai cetățenilor care susțin că terenul este al lor.
Prefectul a mai spus că se încearcă găsirea unei soluții de dezamorsare a conflictului având în vedere că pe de o parte sătenii din Hânțești au avut terenuri la Vârfu Câmpului, iar pe de altă parte actualul proprietar a dobândit suprafața în mod legal.



Titlu de proprietate din 1945
Titlu de proprietate din 1945
Glasul pământului: Răscoala de la Hânțești
Glasul pământului: Răscoala de la Hânțești
Scapati in camp, satenii s-au napustit spre tractoare
Scapati in camp, satenii s-au napustit spre tractoare
Scapati in camp, satenii s-au napustit spre tractoare
Scapati in camp, satenii s-au napustit spre tractoare
Jandarmii si politistii nu au reusit sa i convinga pe sateni sa nu se apropie de ogorul in litigiu
Jandarmii si politistii nu au reusit sa i convinga pe sateni sa nu se apropie de ogorul in litigiu
Oamenii au titluri de proprietate din 1921 și 1945
Oamenii au titluri de proprietate din 1921 și 1945
Momentul în care țăranii au început să forțeze cordonul jandarmilor
Momentul în care țăranii au început să forțeze cordonul jandarmilor
Disperarea oamenilor din Hânțești
Disperarea oamenilor din Hânțești
Contingentul de agenți FGM
Contingentul de agenți FGM
Intalnirea de la Primarie nu a reusit sa linisteasca lucrurile
Intalnirea de la Primarie nu a reusit sa linisteasca lucrurile
Momentul în care țăranii au început să forțeze cordonul jandarmilor
Momentul în care țăranii au început să forțeze cordonul jandarmilor


Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței