O echipă de geologi și paleontologi europeni a calculat anul în care rasa umană va înceta să mai existe și a publicat concluziile în revista Nature, informează sky.com.
Va fi o zi de 31 octombrie, dată la care unele popoare sărbătoresc Halloween-ul, în anul 2.252.006, adică peste mai mult de 2.250.000 de ani.
Data a fost anunțată de o echipă de geologi și paleontologi europeni după ce aceștia au studiat milioane de fosile din centrul Spaniei.
Data confirmă ceea ce savanții au presupus deja: speciile de mamifere au o durată medie de viață de 2,5 milioane de ani, iar omul modern există deja pe Pământ de 250.000 de ani.
Motivul existenței acestor cicluri de viață este apariția unei întreruperi în mișcarea de revoluție a Pământului, moment în care planeta nu se mai apropie de Soare la distanța obișnuită, ceea ce declanșează răcirea rapidă a Terrei.
Apariția acestei ere glaciare va distruge rasa umană, este concluzia cercetătorilor.

