Răs-plagierea

Mare jale națională ar produce cercetarea tuturor doctoratelor, nu numai a tezelor ce prezintă interes politic! Potrivit celor văzute, citite și auzite de-a lungul ultimelor două decenii, pot afirma că mai bine de jumătate din doctorate ar putea fi suspectate de plagiat la cea mai simplă analiză cu mijloacele electronice nou apărute! Înaintașii trudeau pe brânci, săptămâni în șir, cu cărțile pe masă, pentru verificarea bănuielilor, identificarea pasajelor aidoma și punerea lor pe două coloane, în vreme ce azi apeși o tastă și vreo 16 programe de computer verifică fie gratuit (Cite Play, Copy Traker, Plagium, Cimski), fie cu plată (Attributor, Copyscare ș.a.), într-o secundă, hectare de text cândva aproape inaccesibile! Care programe, adevărat, pot detecta doar identitatea de fraze, nu și cea de idei. Dar cum ideile țopăie de când veacul dintr-o carte în alta, nici nu se mai face mare caz de vreo însușire suspectă, rămânând trădătoare și elocventă numai proba textului. Cred că mă și… autoplagiez scriind cele de mai sus, fiindcă nu o dată am denunțat în astfel de termeni furtul intelectual.
Ce a apărut nou în materie? Mai întâi, evidența că atotputernicul computer își arată limitele, întrucât operează doar cu datele înmagazinate pe net. Poate detecta plagiatul numai dacă lucrarea din care s-a „ciupit” fără măsură a fost depozitată, într-un fel sau altul, în memoria electronică. Altfel, dacă s-a copiat din fila cărții născute înainte de era computerului, din lucrări ce n-au interesat netul, ori care, cu intenție, n-au fost postate într-o astfel de arhivă, analiza automată n-are cum sesiza delictul. Apoi, cantitatea copleșește pur și simplu: avem cea mai mare densitate de doctori pe cap de locuitor dacă ne comparăm cu Franța, Germania, Marea Britanie. Între cele două războaie circula gluma că, de azvârli o pietricică în mulțimea trecătorilor de pe Copou, lovești un doctor – iar în vremea aceea, în toată România se acordau 10-20 de titluri pe an. Acum, doar în 2012 au fost „unși” peste 5.000 de nou căftăniți (în 2009, 4.764)!
Cine, cum, când și de ce să ia la migăloasă cercetare comparativă zecile de mii de teze, cu atât mai mult cu cât onor Parlamentul a lăsat exclusiv în sarcina instituției emitente verificarea legalității titlului? Să ne amintim că Universitatea de Vest din Timișoara mai are pe suflet isprăvi cu doctori nedoctori (vezi cazul Patapievici, creditat cu titlul de profesor doctor în actele ce i-au conferit, la Timișoara, demnitatea de Doctor Honoris Causa, deși fostul director al ICR, care a beneficiat și de burse internaționale postdoctorale, n-a fost niciodată nici profesor, nici doctor…). Aceeași universitate ar face praf cât prestigiu i-a mai rămas școlii sale doctorale dacă ar recunoaște că o teză cu cântec este plagiată. Lupul paznic la stână!
Alergarea după doctorate pune în evidență o veche și mistică hipnoză românească: foamea de funcții, ranguri și demnități. În locul titlului de agă, spătar, serdar, ne stă acum la îndemână un magic cuvințel prescurtat (dr.) devenit obsesie națională! Nihil sine Doctor! Se uită exact condiția esențială a doctoratului, menționată și-n Hotărârea de Guvern 567/2005: să realizeze o „cercetare științifică originală”. Halal originalitate! Devenit sport național, dacă nu chiar sport de mase, doctoratul și-a alterat evident propria-i condiție și prestanță: pentru a-și marca inserția în „lumea bună”, reprezentanții noii clase politice consideră că-i obligatoriu să se doteze cât mai repede cu un doctorat (plus jeep și pușcă de vânătoare), astfel că din etimologia substantivului plagiat („plagium” – a vinde sclavi furați) s-a reținut mai ales ideea de sclav: așa-zișii „negri” care, de fapt și de drept, sunt adevărații autori ai nefericitelor teze inventariate în lista publicată de Societatea Graur, „Indexul operelor plagiate în România”. Conform aprecierilor Societății similare „Timpolis”, „în acest moment, în România există cel puțin 10.000 de opere plagiate.” Oribil! Monstruos chiar! Și să așteptăm ca universitățile să-și pună singure cenușă în cap?
La Universitatea din Bacău au fost identificate nu mai puțin de 41 de doctorate ilicit acordate. Iar rectorul și prorectorul de la Bacău figurează pe lista plagiatorilor! Se vor da singuri în gât? Până nu demult, pe internet (licența10@yahoo.com) se puteau citit anunțuri de genul „cumperi trei lucrări de doctorat cu 200 de lei bucata și primești una pe gratis. Am câștigat respectul clienților noștri prin serviciile de calitate pe care le oferim (…). Livrare în toată țara simplu și rapid, prin e-mail în format doc. MS Word în numai câteva minute de la efectuarea plății”. Și nu s-a sesizat nimeni, nici o reacție a autorităților!
Iată și cireașa de pe tort: prima și cea mai cunoscută cercetare românească dedicată plagiatului, „Proprietatea literară și artistică” a publicat-o C.N. Hamangiu în 1893. S-a dovedit în întregime copiată după o carte a juristului francez Paul Clement!!
PS
Următoarele institute de învățământ superior vor trebui să decidă în legătură cu plagierea doctoratelor de către propriii rectori: Universitatea de Medicină și Farmacie București, Academia de Studii Economice București, Universitatea de Medicină și Farmacie Tg. Mureș, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Universitatea „Constantin Brâncuși”, Tg. Jiu. Ghici ghicitoarea mea: care va fi rezultatul investigațiilor? Până una-alta, președintele CNACTDU, ieșeanul Viorel Barbu, a demisionat. Pe bună dreptate – a rămas fără obiectul muncii.