AMICAL

Rarăul nu a mai reușit încă o surpriză

După ce joi au reușit să învingă cu scorul de 1 – 0 formația FC Botoșani, sâmbătă, într-un nou meci de pregătire, gruparea Rarăul Câmpulung nu a mai reușit surpriza, botoșănenii învingând clar cu un scorul de 6 – 1. După părerea antrenorului Relu Buliga, în acest meci s-a resimțit din plin lipsa de omogenitate, cauzată în primul rând de venirea jucătorilor noi, dar și de lipsa meciurilor. „Deocamdată suntem la nivelul în care abia definitivăm lotul, adversarii noștri dovedind că sunt cu o clasă peste noi. În partea a doua a meciului am reușit să introduc și câțiva jucători aflați în probe și de aceea jocul nostru a avut de suferit la mai multe capitole”, a adăugat antrenorul Rarăului, Relu Buliga. Câmpulungenii sunt în căutare de adversare pentru meciuri amicale, după ce mai multe echipe au refuzat să joace cu Rarăul, din cauza ruperii podului de pe drumul european E576.

Recomandări

Suceveanul Alin Conache, declarat cel mai bun jucător de rugby din România, este cu gândul la Cupa Mondială din Australia

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic

Performanță dublă pentru fălticeneanul David Arcip: excelență academică la Oxford și titlu de campion național la tenis U16