Liga a III-a

Rarăul îl vrea antrenor pe Ovidiu Murariu



Ovidiu Murariu este dorit pe banca tehnică a celor de la Rarăul
Ovidiu Murariu este dorit pe banca tehnică a celor de la Rarăul

Chiar dacă au primit abia în cursul zilei de miercuri vestea că vor activa și anul acesta în eșalonul trei ca urmare a forfaitului declarat de Juventus Fălticeni, oficialii de la Rarăul Câmpulung Moldovenesc încearcă să regleze lucrurile din mers.
„Suntem practic într-o cursă contracronometru. Ieri am fost la Federație pentru a viza carnetele jucătorilor și a înscrie echipa în campionat, iar astăzi vom disputa deja primul meci oficial. Am încercat din răsputeri să amânăm jocul din runda inaugurală cu CSM Focșani, dar din păcate nu a fost posibil”, a declarat președintele câmpulungenilor, Petru Ardelean.
Conducătorul Rarăului recunoaște că fotbaliștii săi sunt în urmă cu pregătirea și încearcă aducă pe ultima sută de metri câțiva jucătoril de valoare la echipă. „Întrucât perioada de transferări se încheie abia pe 31 august, mai avem timp să efectuăm câteva retușuri. Pentru că avem neapărat nevoie de un antrenor cu licență, l-am contactat deja pe Ovidiu Murariu. În cazul în care va accepta propunerea noastră, Murariu va veni însoțit de câțiva fotbaliști pe care i-a avut sub comanda sa la Juventus Fălticeni”, a adăugat Petru Ardelean.



Recomandări