Registrul Auto Român (RAR) face controale exigente, chiar mai dese în 2008, și a propus ca mașinile mai vechi de șapte ani să fie testate anual, însă ministerele Finanțelor, Transporturilor și Mediului nu au răspuns acestei inițiative, arată Registrul, ca reacție la declarațiile premierului Tăriceanu.
Premierul a afirmat, luni seara, că va solicita ministrului Transporturilor să verifice, prin „supracontroale”, dacă la RAR sunt respectate condițiile de verificare tehnică a mașinilor second-hand, arătând că există numeroase informații conform cărora mașini care nu corespund din punct de vedere tehnic primesc viza RAR.
„Controalele noastre sunt exigente și, mai mult, în 2008 am făcut mai multe verificări în trafic ale mașinilor decât în alți ani. De asemenea, noi am înaintat acum o lună o propunere către Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Mediului, care prevede ca mașinile mai vechi de șapte ani să fie verificare anual din punct de vedere al noxelor, însă nu am primit nici un răspuns”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Registrului, Lorena Stroe.
Ea a adăugat că nu RAR este de vină pentru importurile masive de mașini second-hand foarte vechi.
„Nu este vina noastră că sunt importate atâtea rable. Nu RAR a făcut taxa (de mediu – n.r.) așa cum este ea acum”, a afirmat Stroe.
Din datele RAR reiese că peste 60% dintre vehiculele verificate în trafic în luna octombrie au fost neconforme cu securitatea rutieră, având defecțiuni la sistemele de direcție și frânare.
Pe de altă parte, numărul de autovehicule mai vechi de zece ani provenite din import și avizate de RAR a crescut de cinci ori după intrarea în vigoare a noii taxe auto, la 1 iulie, de la 14.500 de unități în primele șase luni la 74.000 de unități în intervalul iulie-octombrie.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, luni seară, că Guvernul va suspenda pe o perioadă de 3-6 luni taxa de poluare auto percepută la achiziția de vehicule noi, pentru a limita importurile de mașini vechi, argumentând că acestea „omoară” industria auto națională.
Exigență
RAR: Am propus ca „rablele” să fie testate anual
