Răposatul Victor Surdu și la fel de răposatul lui partid



Socrates – fostul mare fotbalist din strălucita echipă a Braziliei, aureolat în plus de o diplomă de medic, foarte rară în lumea performanțelor fizice – a dat lamentabil colțul, din cauza alcoolului, cu trei ani înainte de a deveni sexagenar. Un deces care demonstrează încă o dată că, în general, sportivii multă minte nu au. Din cauza acestui deficit de culoare cenușie, la nivel propagandistic, foștii mari campioni români sunt întrebuințați cu mult succes în campaniile electorale.
Acest obicei împlinește acuși două decenii de viață. La 1 septembrie 1992, Partidul Democrat Agrar – o fostă anexă, condusă de răposatul Victor Surdu, a partidului lui Iliescu – grijuliu la apropierea alegerilor generale, a trântit în conducere o linie de atac formată din Mircea Sandu, Mircea Lucescu, Necula Răducanu și Adalbert Cassai ! Așa mari politicieni cu toții, că te umflă râsul.
La alegerile următoare, din 1996, alți foști împodobiți de medalii s-au lăsat momiți de roluri de majorete. La vremea aceea, Ion Cristoiu scria, în „Evenimentul Zilei”, editorialul „Jos labele de pe valorile naționale!”, subliniind că Nadia Comăneci a ajuns „un muțunache de partid” și „Ilie Năstase un candidat ratat” la primăria capitalei. Cu puțin înainte, la 27 august 1996, sub conducerea lui Meleșcanu, fusese creat „Comitetul de sprijin al candidaturii lui Ion Iliescu la președinție”, din care făceau parte și ex-sportivii Lia Manoliu, Ivan Patzaichin și Ilie Năstase.
Cea mai strălucitoare scriere despre cocteilul dintre sport și politică îi parține lui Mircea Dinescu și a apărut în „Academia Cațavencu” din 1 mai 1996. După ce deplânge și el faptul că marii sportivi la pensie se prostituează în treningul partidului de guvernământ, nu uită să cinstească meritele unui alt mare sportiv printre politicieni, formidabilul atlet Nicolae Văcăroiu.
Grație performanțelor sale, obținute în lupta corp la corp și gură la gură cu musculoasa vodcă, Văcăroiu a fost ani buni, indiscutabil, „campionul mondial la o sută de metri sprijinit garduri.”
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.