Comisia parlamentară pentru controlul SRI a aprobat, marți, Raportul privind activitatea instituției pe anul 2011, care va intra, ulterior, în dezbaterea plenului reunit, spre aprobare, în condițiile în care Parlamentul a răsmas restant în aprobarea Rapoartelor SRI pe ultimii patru ani.
„Am discutat Raportul de activitate al SRI pe anul 2011. Pot să vă informez că au fost dezbateri pe acest raport, este un raport care se integrează în ceea ce înseamnă programul SRI 2011-2015, este un raport care arată clar preocuprarea SRI în toate domeniile în care este abilitat de lege. S-a punctat în Comisie că Parlamentul este restant, ca instituție, în a aproba în plenul reunit raportele din ultimii patru ani, care nu sunt aprobate”, a declarat, marți, președintele Comisiei, Cezar Preda.
El a menționat și faptul că Legislativul a rămas în urmă și în ceea ce privește elaborarea pachetului legislativ al Legilor securității naținale.
„Să sperăm că într-un climat politic mai liniștit vom putea, de comun acord, într-un consens, toate forțele politice să reglementăm legislația securității naționale la nivelul anului 2012”, a spus Preda.
La rândul său, directorul SRI, George Maior, a precizat că raportul SRI pe 2011 conține multe referiri la principalele amenințări, riscuri, dar și oportunități pentru securitatea națională a României în anul trecut.
„Am menționat și anumite schimbări pe care le-am operat la nivel de managament a SRI, în acest interval, alte aspecte legate de dezvoltarea SRI, modernizarea sa, adaptarea la mediul de securitate”, a mai spus Maior.