Raportul preț-calitate

Acolo unde performanța se lasă așteptată sau lipsește cu desăvârșire, cel mai la îndemână este să dai vina pe lipsa de bani. De aici cică ar pleca tot răul: fără bani n-ai nici cu ce repara tribunele, nici cu ce cumpăra jucătorii cu care să câștigi meciuri și, eventual, trofee. Lucrul e valabil oriunde în lume, însă numai până la un punct. Până la acela în care sume exorbitante investite în jucători considerați de excepție se dovedesc a fi doar bani aruncați, în loc de performanța așteptată aceștia aducând doar tensiune în tribune și în conducerea clubului. Cel mai recent exemplu este, de fapt, unul vechi de câțiva ani, cam de atâția de când s-a spart gașca aia de artiști, în care nu știai care-i mai tehnic: Figo, Zidane, Roberto Carlos sau Ronaldo? Fiecare dintre ei a avut un preț de achiziție mare dar pe deplin justificat: de banii ăia aduceau oamenii în tribune, pentru spectacolul asigurat din start, de la care nu se dădeau în lături nici măcar fundașii. În timp ce trupa asta zburda, câștiga tot ce era de câștigat și umplea vitrina Real-ului (căci de el e vorba, sunt sigur că v-ați prins) cu trofee, cuiva din conducerea clubului i-a trecut prin cap o idee perfect cretină: să-l aducă acolo pe un englez! Nu unul oarecare, ci ditamai superstaru’, cel pe care un sondaj pe internet, cu vreo 380.000 de participanți, îl scosese în 2003 drept „cel mai reprezentativ nume pentru… cultura pop!!” Așadar, nu neapărat fotbalul (despre care susțin și acum că îi este în mare măsură străin) i-a săltat prețul pe grilă, ci neobrăzata campanie de marketing, de P.R., de ce-o mai fi fost, care l-a făcut cunoscut întregii lumi mai degrabă ca soț tolerant al altei panarame, membră a unui grup de maimuțe behăitoare, pe care alte campanii de alea ajunseseră să le compare, ptiu!, cu Beatles ori Rolling Stones. Un fals suprapus altui fals, ambele ordinare. Vă jur că prăbușirea Real-ului a început în clipa cumpărării lui Beckham. S-a plătit pe el cam cât pe toate mărimile alea adevărate la un loc. Ca să mă-nțelegeți exact: de la oricare, Figo, Roberto, Zidane, mi-au rămas întipărite în memorie driblinguri istorice, șuturi legendare, goluri (da, da) galactice, de la Beckham tot ce mi-a rămas e penalty-ul ăla cu turcii, executat… direct în tabelă. Vreau să spun că uneori plătești cât nu face pe ceva absolut inutil. Exact așa se petrec lucrurile și acum la Real: au dat un sac de bani pe niște jucători doar buni, plus un fenomen, Cristiano Ronaldo. Iar când ăsta nu joacă, vine Alcorcon și ne elimină. În loc de Kaka (potrivit nume!) și alți vreo 4, dacă-l luau doar pe Ibrahimovici, nu ne mai bătea nimeni, vreo 5 ani. Ați văzut că degeaba ai bani dacă-i dai pe porcării? Dar când nici nu-i ai!?