Apariția raportului despre închisorile CIA în Europa al unui membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, avocatul elvețian Dick Marty (care nu trebuie confundat cu Parlamentul European, pentru care se țin alegeri speciale) nu mi se pare un eveniment de mare importanță. Raportul, pe care am pierdut ceva vreme să îl citesc integral în versiunea engleză, este de la un capăt la altul o însăilare de speculații, de surse anonime și de relatări la mâna a doua sau a treia. Din păcate, se va vorbi despre el, pentru că așa diletant cum este, oferă o mană cerească jurnaliștilor de stânga antiamericani, care nu au găsit nici un fel de surse ca să scrie direct despre operațiile CIA din Europa: autoritatea unui parlamentar elvețian. Nu mai e nevoie de dovezi, nu mai e nevoie de trei surse, nu mai e nevoie de nimic din abc-ul jurnalismului de calitate. E suficient să atribui domnului Marty tot ce dorești ca să afirmi că SUA și aliații lor sunt adevărata problemă a păcii pe planetă. Nici un om serios, că e jurist sau ziarist, nu va da doi bani pe el, pentru că nu merită.
Raportul aduce acuzații serioase României, despre care spune nu doar că a oferit fără discernământ condiții pentru CIA să aducă la noi prizonieri din Afganistan și Iraq, în general mai de mâna a doua, pentru a fi investigați prin „tehnici avansate”, pe care dl. Marty le asociază, după părerea mea eronat, cu tortura, dar a și ascuns acest lucru. Lăsați-mă să spun întâi de ce raportul nu merită luat în considerare, și apoi cum ar trebui să reacționăm public la nivel de țară. Pentru că unele reacții pripite sau stângace pot uneori compromite situații care inițial nu prezentau mari probleme.
Să spunem din start că omul e în dreptul lui. Tot așa cum americanii au construit acest sistem extrateritorial ca să scape unor restricții juridice și să obțină informații mai repede decât printr-o investigație judiciară obișnuită (fapt esențial când vrei să prevezi fapte de terorism), la fel dl. Marty consideră că poziția lui îi dă dreptul să se suprapună instanțelor naționale împuternicite să judece plângerile deținuților supuși acestor tratamente. Dar, spre deosebire de aceste instanțe, dl. Marty procedează constant ca un amator. Nu citează decât surse anonime, și acelea puține. Nu reușește să construiască nici un caz original, cazurile de tortură raportate nu privesc contenciosul european al închisorilor zburătoare (americanii predau de exemplu pe un cetățean sirian suspect Siriei, care se poartă cu el cum se poartă investigatorii în Siria; ce treabă are România sau Europa sau Consiliul Europei cu asta, nici Siria, nici SUA nu sunt membri), singurele cazuri presupuse de abuz sunt deja reclamate la diverse instanțe, deci își urmează cursul firesc, orice situații sau documente secretizate i se par probe esențiale care îi sînt ascunse, și nu încercări firești de a proteja lupta antiteroristă, etc. Raportul e tendențios la culme când citează proamericanismul din România și Polonia ca dovadă că noi suntem complicii americanilor la torturat suspecți. România a luat-o chiar înaintea NATO în a anunța că sprijină SUA după 11 septembrie, spune el, indignat. Da, și? Are aerul, după dl. Marty, că atitudinea corectă era ca românii să privească acest conflict în mod imparțial și să nu se repeadă în ajutorul cuiva, ca nu cumva, Doamne ferește, să dezechilibreze balanța conflictului. Cam ca în Star Trek legea unu, dacă v-ați uitat vreodată. Nu ai dreptul să te amesteci în viața culturilor extraterestre, indiferent ce se petrece acolo sub ochii tăi.
Eu nu cred însă că operăm cu culturi extraterestre aici și că ne e permis acest gen de relativism moral în care lumea a treia are dreptul să pună bombe pentru că în capul unora există o legătură clară între starea lor de subdezvoltare și imperialismul american (știm a cui propagandă a plantat asta acolo). Cred că politica CIA nu e nejustificată în sine, și că atunci când vrei să previi un atentat poți recurge la proceduri precum cele de a interoga suspecți în alte țări. Dacă s-ar fi putut evita orice act terorist din secolul XX pe această cale, de la incendierea Reichstagului la 11 septembrie, ar fi meritat de o mie de ori. Am îndoieli că CIA torturează prizonierii și am să am până când dl. Marty sau altcineva produce vreo dovadă. Cred că a califica drept tortură orice interogatoriu mai lung, care include și intimidări psihologice, cum face adesea poliția civilă în cazuri de răpire, de exemplu, este de-a dreptul o batjocură față de miile de oameni supuși torturii adevărate astăzi în multe țări din lume de care Consiliul Europei nu se ocupă. Iar pretenția ca România, o țară la toate capitolele inferioară încă la capitolul democrație și drepturile omului, să fi făcut un asemenea contract cu americanii încât să nu-i lăsăm singuri nici la toaletă de teamă că vor tortura pe careva e pur și simplu ridicolă.
Dați-mi voie să citez un singur exemplu de perlă din raport. Dl. Marty ne informează că un prizonier reținut pentru câteva zile într-o țară din Balcani nu avea în celulă decât gamela și oala de urinat (adică nu avea televizor, etc). Din cauza englezei mizerabile a raportului (de necrezut !) în loc de ‘avea’ este folosit cuvîntul ‘era’, creându-se ambiguitatea că poate cineva urina pe el, nu el urina în ceva. Cine știe practicile de la închisoarea din Pitești din timpul comunismului sau din China nu are de ce să fie surprins (deși dl. Marty ar fi), numai că totul e o greșeală. A avea doar o oală de noapte și o gamelă sînt considerate ‘tortură’. Nici nu îi duce capul pe asemenea investigatori ce e de fapt tortura, și care e viața normală a altor deținuți din închisorile acestor țări sărace. Poate ar trebui doar pentru suspecții de terorism să le facem niște mici Elveții în celule?
Într-o încercare finală de a mai echilibra raportul, dl. Marty și echipa sa adaugă câteva rânduri extrem de superficiale despre Cecenia, teritoriu care face parte din Rusia, care e în Consiliul Europei, deci unde ar avea autoritate, nu ca în Siria. Aceste rânduri sînt de-a dreptul penibile când te gândești că oameni ca Anna Politkovskaya au murit ca să ne spună adevărul despre Cecenia. Prin contrast, însăilările despre închisorile CIA din Europa nu aduc nici o minimă amenințare la adresa celor care speculează despre ele. Și de asta, raportul de forțe în conținutul documentului este CIA 95 %, restul -5 sau sub. Concluzia: principala sursă a încălcării drepturilor omului în Europa e SUA, cu ai săi aliați central – europeni, și nu Rusia sau diferite state islamice care subvenționează teroriști.
Să fiu în locul României și oficialilor ei, nu m-aș revolta însă și nu aș declanșa nici un fel de investigații din cauza unui raport de doi bani. Noi nu am făcut nimic decât ce ne cerea statutul nostru de aliați NATO. Nu numai că nu am încălcat nici o regulă internațională, dar nu avem nici un motiv să bănuim tortura pe teritoriul nostru. Marty nu aduce nici unul. Asta trebuie să spunem, și să ne exprimăm regretul că pot să apară documente oficiale care trag concluzii atât de dramatice din nimic, ceea ce ne duce la ideea că autorii lor selectează evidența doar ca să se potrivească ideilor lor preconcepute . Sunt pe de altă parte convinsă că ai noștri, de la dl. Talpeș la dl. Medar, plus domnii președinți Băsescu și Iliescu, nu aveau cum să facă asupra domnului Marty impresia unui grup de oameni dedicați drepturilor omului, și asta a contribuit la antipatia lui. Pe viitor nu îl mai primiți la nivel așa înalt, mai ales dacă nivelul cel mai înalt tot așa o să arate, faceți mai bine ca în Germania, unde nimeni important nu s-a uitat la el.
