Comisia Europeană atrage atenția, în raportul privind MCV dat publicității miercuri, că este esențial ca președintele, Guvernul și Parlamentul să garanteze stabilitatea ordinii constituționale, iar partidele politice ar trebui să depună eforturi pentru reducerea polarizării sistemului politic.
Raportul menționează că una dintre principalele preocupări exprimate de Comisie în luna iulie 2012 a fost stabilitatea ordinii constituționale.
CE precizează că rolul Curții Constituționale este deosebit de important în această privință.
„Competențele Curții Constituționale în materie de verificare a constituționalității hotărârilor adoptate de Parlament au fost efectiv reinstituite prin intermediul hotărârilor Curții Constituționale, iar Ordonanța de urgență nr. 38 este, prin urmare, «de facto» neaplicabilă. Abrogarea Ordonanței de urgență nr. 41 a asigurat respectarea hotărârilor Curții privind cvorumul necesar în caz de referendum. Faptul că hotărârea definitivă a Curții Constituționale privind valabilitatea referendumului din data de 29 iulie a fost respectată a fost un semnal important că normele constituționale nu mai erau puse sub semnul întrebării”, se arată în document.
CE precizează că „un alt motiv de preocupare” a fost recurgerea la ordonanțe de urgență, o preocupare împărtășită de Comisia de la Veneția a Consiliului Europei.
„Utilizarea acestei competențe la începutul lunii iulie a jucat un rol important în ceea ce privește preocupările legate de eludarea normelor constituționale”, arată Comisia.
Aceasta amintește că Guvernul României s-a angajat să recurgă la ordonanțe de urgență strict în situațiile prevăzute de Constituție și numai în caz de urgență.
„În ultimele luni au existat mai puține motive de preocupare cu privire la acest aspect, iar începerea activității unui nou Parlament, cu o majoritate clară, ar trebui să contribuie la consolidarea procedurilor legislative ordinare ca mod corect de legiferare”, se arată în raport.
Comisia ia notă de faptul că toate actele, inclusiv hotărârile Curții Constituționale, „par să fi fost publicate în timp util în Monitorul Oficial”.
„Rezumând cele de mai sus, locul Constituției și al Curții Constituționale a fost restabilit, în conformitate cu recomandările Comisiei. Cu toate acestea, este esențial ca Președintele, noul Guvern și noul Parlament să garanteze stabilitatea ordinii constituționale și toate partidele politice ar trebui să depună eforturi pentru reducerea polarizării sistemului politic”, concluzionează Comisia Europeană.