Raportul intermediar al Comisiei Europene (CE) privind MCV notează că este important să se asigure funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) până la organizarea de noi alegeri, precizând că invalidarea primelor alegeri poate asigura credibilitatea noului Consiliu.
Comisia Europeană arată că „alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii au fost umbrite de contestarea în justiție a acestora și au dus la anularea de către Curtea Constituțională a alegerilor privind patru membri ai CSM”.
În raportul interimar privind MCV, Comisia subliniază că decizia Curții Constituționale din ianuarie creează posibilitatea de a asigura credibilitatea noului Consiliu, însă este important să se asigure funcționarea acestuia până la organizarea de noi alegeri pentru pozițiile invalidate.
De asemenea, CE subliniază că trebuie depuse în continuare eforturi pentru ca întreaga jurisprudență a instanțelor să fie publicată într-o bază de date ușor de accesat, în care să se poată căuta dosare cu ușurință, conform recomandării Comisiei.
„Au fost publicate noi hotărâri pe portalul online de jurisprudență, Jurindex, dar în prezent colecția este limitată la hotărârile Curților de Apel (și hotărârile unui tribunal) din 2008, 2009 și primele două luni ale anului 2010”, notează CE în raport.
În 15 februarie, Senatul i-a validat în funcția de judecători ai CSM pe judecătorii Mircea Aron, Alexandru Șerban, Nicolae Horațiu Dumbravă, Adrian Toni Neacșu, Marius Tudose Badea, Cristi Vasilică Danileț și procurorii George Bălan și Oana Andreea Smith Hăineală.
Potrivit Regulamentului propriu, CSM funcționează în prezența a 15 membri. Pentru că există deja șapte membri activi, odată validați cei opt magistrați, Consiliul va fi la limită cu cvorumul, dar poate să funcționeze legal.
În urma scrutinului din 1 noiembrie 2010, au fost aleși 11 magistrați în CSM: Lidia Bărbulescu și Mircea Bucurel Aron, din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dan Lupașcu, Alexandru Șerban și Nicolae Horațius Dumbravă, din partea curților de apel, Adrian Toni Neacșu, din partea tribunalelor, Marius Tudose Badea și Cristi Vasilică Danileț, din partea judecătoriilor, George Bălan, din partea parchetelor de pe lângă curțile de apel, Oana Schmidt Haineală, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, și Dan Nicolae Chiujdea, din partea parchetelor de pe lângă judecătorii.
Această listă a fost validată de Senat în decembrie 2010, ulterior fiind contestată de 30 de senatori PDL la Curtea Constituțională.
De asemenea, în decembrie 2010, Senatul a decis numirea Corinei Dumitrescu și a lui Victor Alistar ca reprezentanți ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, pentru un mandat de șase ani. Și această hotărâre a fost contestată la CC de către senatorii PDL.
Curtea Constituțională a decis, pe 25 ianuarie, că hotărârile Senatului privind validarea membrilor în CSM sunt neconstituționale, admițând sesizările PDL.
Judecătorii CC au declarat ca fiind neconstituționale și hotărârea Senatului de validare a listei cu magistrații aleși în CSM din partea adunărilor generale ale magistraților, precum și cea privind alegerea reprezentanților din partea societății civile în Consiliul.
Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, ea fiind definitivă și general obligatorie. În urma hotărârii, dată cu cinci voturi „pentru” și patru „împotrivă”, judecătorii Bărbulescu și Lupașcu, precum și procurorul Chiujdea au părăsit CSM, la fel și Victor Alistar, liderul Transparency International.