Raport ANA: Prețul unui kilogram de cocaină a variat, în 2012, între 40.000 și 70.000 de euro



Kilogramul de cocaină s-a vândut anul trecut, pe piața drogurilor din România, cu sume care au variat între 40.000 și 70.000 de euro, mai mici decât cele din 2011, se arată în raportul Agenției Naționale Antidrog (ANA) pentru 2012.
Conform aceluiași raport, dat publicității marți, kilogramul de cocaină a costat în 2011 între 45.000 și 90.000 de euro.
Cele mai mici prețuri ale cocainei pe piața drogurilor din România au fost în 2004, 2005 și 2006, când kilogramul s-a vândut cu sume între 35.000 și 50.000 de euro.
Raportul ANA confirmă că, în prezent, cocaina este cel mai scump drog de pe piața românească, iar la polul opus se află canabisul. Un kilogram de canabis s-a vândut în România, anul trecut, la prețuri cuprinse între 2.000 și 5.000 de euro, precizează ANA.
În același timp, un kilogram de hașiș a costat între 4.000 și 7.000 de euro, iar kilogramul de heroină, între 17.000 și 22.000 de euro.