Programată inițial pentru ieri la ora 15.00, reunirea lotului Rapidului a fost amânată din cauza condițiilor improprii de antrenament existente la stadionul Ițcani. „După ploaia căzută duminică noapte, suprafața de joc s-a transformat în mocirlă. Pentru că este timp suficient până pe 26 februaire, când este programat startul returului, am decis să le mai dau jucătorilor încă o săptămână liber”, a declarat tehnicianul Bogdan Tudoreanu. În perspectiva returului, prima grijă pe care trebuie să o rezolve oficialii Rapidului este cea a juniorilor, pentru că au rămas deficitari la acest capitol după ce Florin Plămadă și Alex Moldovan s-au transferat la Petrolul Ploiești și respectiv FC Botoșani. „Ceferiștii” au fost ieri la un pas să-l piardă și pe titularul postului de portar, Alex Gavriloaia, care a fost chemat de președintele Ciprian Anton la reunirea Cetății. Numai că goal-keeperul în vârstă de 18 ani le-a explicat oficialilor de pe Areni că dorește să rămână la Rapid până la vară, când îi expiră împrumutul, pentru că acolo are șansa să apere meci de meci.





