Liga a II-a

Rapidul și Bacăul luptă azi, pe Areni, pentru calificarea în play-off

Neculai Grosu a mulțumit tuturor celor care s-au implicat pentru ca gazonul stadionului Areni să se prezinte în condiții acceptabile
Neculai Grosu a mulțumit tuturor celor care s-au implicat pentru ca gazonul stadionului Areni să se prezinte în condiții acceptabile

Rapid Suceava va juca astăzi ultimul meci pe teren propriu din acest an, adversara sucevenilor fiind gruparea SC Bacău, un nume de tradiție în fotbalul românesc. Pentru a aduce suprafața de joc în bune condițiuni, nu mai puțin de 30 de muncitori proveniți de la Domeniul Public al Primăriei și de la firma de salubrizare Diasil au lucrat ieri timp de cinci ore la degajarea zăpezii de pe suprafața de joc a stadionului Areni.
„Țin să mulțumesc tuturor celor implicați pentru ajutor. A fost mobilizare generală, nu cum s-a întâmplat la meciul nostru de la Buzău, susținut în urmă cu trei zile. Acolo a fost dezinteres total, gazdele s-au implicat mai mult decât superficial în curățarea gazonului, iar din punctul meu de vedere arbitrii nu trebuiau să dea drumul la joc”, a declarat Neculai Grosu, organizatorul de competiții al Rapidului.
Revenind la jocul care va începe astăzi, la ora 11.00, confruntarea se anunță una cu scântei, ambele echipe luptând la baionetă pentru calificarea în play-off, ceea ce înseamnă risipirea tuturor emoțiilor în ceea ce privește retrogradarea la finalul sezonului regulat. În acest moment, băcăuanii ocupă ultima poziție de play-off, în timp ce sucevenii, după seria de rezultate nesatisfăcătoare din ultima vreme, au coborât în premieră pe un loc de play-out, având un punct mai puțin decât adversarii lor de astăzi. „Trebuie făcut tot posibilul pentru câștigarea meciului cu SC Bacău. Sper ca jucătorii să conștientizeze importanța partidei și să strângă rândurile până nu va deveni prea târziu. În condițiile în care se întâlnesc două echipe apropiate valoric, aștept de la jucătorii noștri plusul de determinare care să încline balanța în favoarea noastră”, a precizat Dumitru Moldovan, președintele executiv al Rapidului.
Programul etapei a XVII-a:
Rapid CFR Suceava – SC Bacău
Bucovina Pojorâta – Oțelul Galați
Dacia Unirea Brăila – ACS Berceni
Dunărea Călărași – CS Balotești
Academica Clinceni – Farul Constanța
Partida Rapid București – Gloria Buzău se joacă luni, 30 noiembrie, ora 18.00.
Ceahlăul Piatra Neamț stă în această rundă.
Clasament Seria I
1. Rapid București 15 10 3 2 21 – 7 33
2. Dunărea Călărași 15 8 6 1 30 – 8 30
3. Academica Clinceni 15 9 3 3 31 – 16 30
4. Dacia Unirea Brăila 15 9 3 3 18 – 14 30
5. Farul Constanța 14 7 4 3 24 – 12 25
6. SC Bacău 15 7 1 7 15 – 18 22
7. Rapid CFR Suceava 15 6 3 6 17 – 18 21
8. Gloria Buzău 15 6 2 7 16 – 25 21
9. ACS Berceni 14 4 4 6 16 – 23 16
10. CS Balotești 14 3 3 8 12 – 20 12
11. Bucovina Pojorâta 15 2 5 8 18 – 26 11
12. Oțelul Galați 15 2 3 10 7 – 18 9
13. Ceahlăul Piatra Neamț 15 2 2 11 7 – 27 8

Recomandări

„Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a IX-a după Rusalii

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)

„Dați-le voi să mănânce!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VIII-a după Rusalii