Fotbal – Liga a III-a

Rapidul joacă mâine pe Areni, în prima etapă a returului

Mâine, în prima etapă a returului Ligii a III-a Rapid Suceava va întâlni pe teren propriu formația Politehnica Galați. Sucevenii vor aborda partea a doua a sezonului cu o echipă care a suferit schimbări fundamentale în intersezon pornind de la lotul de jucători și până la conducerea tehnică. În funcția de antrenor principal al echipei a fost numit Ioan Radu, care va fi ajutat de secundul Marius Lup, iar Ovidiu Murariu a fost adus să ocupe postul de director sportiv.
În ce privește lotul de jucători, doar șapte fotbaliști care au lucrat în toamnă sub conducerea lui Ion Buzoianu se mai regăsesc acum în vestiarul Rapidului. Este vorba de Cătălin Pascal, Ionuț Sava, Răzvan Breniuc, Ionuț Plămadă, Cristian Spătar, Cătălin Golofca și Sergiu Corban. Restul, nu mai puțin de 12 nume, printre care Alex Gavriloaia, Claudiu Sevaciuc, Florin Apetri, Dinu Oniu, Bogdan Pantea, Mircea Negru, Radu Tomescu, Alex Brânză, Florin Plămadă, Lucian Burlacu, Ionuț Sârbu sau Marius Romaniuc, marea lor majoritate jucători cu experiență, au părăsit din diferite motive garnitura rapidistă în pauza de iarnă, locul lor fiind luat de o serie de fotbaliști tineri, dornici de afirmare.
Lista completă a achizițiilor efectuate de Rapid în intersezon îi cuprinde pe portarul Răzvan Hofbauer (20 de ani) – Zimbrul Siret, fundașii Cristian Hrimuc (22 de ani) – CS Panciu, Vlad Leuciuc (22 ani) – Cetatea Târgu Neamț, Tudor Dumitriu (21 de ani) – Foresta Mălini, Alexandru Ghiviziu (22 de ani) – Luceafărul Mihai Eminescu Botoșani, Cezar Ciurlă (19 ani) – Dorna Vatra Dornei, mijlocașii Alexandru Vaida (22 de ani) – AS Șoimii Romuli (Bistrița Năsăud), Tudor Zaremba (22 de ani) – Bucovina Frătăuții Noi, Andrei Ciurlă (20 de ani) – Dorna Vatra Dornei, Claudiu Olariu (19 ani) – Foresta Mălini, Ionuț Vițel (18 ani) – LPS Suceava și atacanții Ștefan Liutec (22 de ani) – CS Panciu, Marius Pășcănuț (24 de ani) – Foresta Mălini și David Barbir (18 ani) – LPS Suceava. „Returul se anunță unul dificil pentru noi, în condițiile în care lotul de jucători a suferit atâtea transformări în pauza de iarnă. Din cei 14 jucători transferați de noi doar 3-4 dintre ei au mai activat pe la Liga a III-a, restul fiind fotbaliști tineri, aduși din campionatul județean sau de juniori. Sper să nu avem probleme cu retrogradarea, ba din contră să facem o figură frumoasă. Îmi doresc ca spectatorii să fie îngăduitori cu noi și să ne susțină, pentru că atât eu și jucătorii vom face tot ce depinde de noi ca să nu-i dezamăgim”, a declarat antrenorul principal al Rapidului, Ioan Radu.
Meciul dintre Rapid și Politehnica Galați contând pentru prima etapă a returului Ligii a III-a va avea loc mâine pe stadionul Areni, începând cu ora 15.00.
Iată cum se prezintă programul complet al etapei a XVI-a:
Petrotub Roman – Luceafărul Mihai Eminescu
CSM Focșani – ACS Bacău
Rapid Suceava – Politehnica Galați
CSM Pașcani –CS Panciu
FCM Bacău – FC Onești
Oțelul II Galați – Cetatea Târgu Neamț
Aerostar Bacău și Ceahlăul II Piatra Neamț stau.
Clasament
1. FC M Bacău 13 11 2 0 40-9 35
2. ASC Bacău 13 11 1 1 28-6 34
3. Petrotub Roman 13 9 1 3 22-7 28
4. CSM Pașcani 13 6 2 5 19-23 20
5. Oțelul II Galați 13 6 2 5 16-14 20
6. Politehnica Galați 13 6 1 6 15-16 19
7. Ceahlăul Piatra Neamț II 13 5 2 6 14-18 17
8. FCM Onești 13 5 2 6 16-17 17
9. Aerostar Bacău 13 5 2 6 21-26 17
10. Cetatea Târgu Neamț 13 5 1 7 15-27 16
11. Rapid CFR Suceava 13 4 1 8 17-22 13
12. CSM Focșani 13 4 1 8 12-20 13
13. CS Panciu 13 3 1 9 17-23 10
14. Luceafărul 13 0 3 10 8-32 3

Recomandări

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.