Fotbal – Liga III-a

Rapidul, între Suceava și Gura Humorului

Chiar dacă a câștigat meciul de baraj cu ASO Miercurea Nirajului, obținând astfel promovarea în Liga a III-a, viitorul Rapidului Suceava în eșalonul trei al fotbalului românesc este incert deocamdată. Conducătorii ceferiștilor negociază în aceste zile cu oficialii Cetății posibilitatea ca Rapidul să devină un fel de „satelit” al divizionarei secunde sucevene. O asemenea asociere ar fi reciproc avantajoasă pentru ambele formații. Marian Pană ar avea astfel posibilitatea să-și rodeze jucătorii tineri într-un campionat mult mai puternic decât cel al juniorilor, iar cu acești jucători în teren, șansele Rapidului de a se salva de la retrogradare ar crește considerabil. În eventualitatea în care această colaborare nu se va concretiza totuși, rapidiștii iau în calcul o fuziune cu gruparea CS Gura Humorului.

Recomandări

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava

Campanie de recrutare de voluntari care să ajute copii instituționalizați din Fălticeni, Gura Humorului, Solca și Suceava. Credit foto Mihai Barbu

Testare gratuită a riscului consumului de alcool, în parcurile din Vatra Dornei, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Rădăuți