Liga a III-a

Rapidul, din ce în ce mai aproape de zona retrogradării



Gruparea suceveană de Liga a III-a Rapid s-a făcut din nou de râs pe stadionul Areni. De această dată, „ceferiștii” au fost învinși pe Areni cu scorul de 3-2 de o colegă de suferință din subsolul clasamentului, Cetatea Târgu Neamț, o formație ai cărei jucători au făcut deplasarea la Suceava înghesuiți în trei autoturisme. Începutul partidei a fost favorabil gazdelor, care au deschis scorul după un sfert de oră de joc prin Negru, cu un șut plasat de la marginea careului de 16 metri. N-avea să fie însă decât un foc de paie, pentru că nemțenii au ieșit curajos la joc și în doar 4 minute au reușit să întoarcă soarta meciului în favoarea lor. Mai întâi Isache a înscris din apropiere cu toată opoziția lui Gavriloaia, după care Usturoi a adus Cetatea în avantaj cu un șut „bombă” din lovitură liberă. Repriza a doua a început sub cele mai bune auspicii pentru rapidiști, Breniuc egalând cu o execuție spectaculoasă, catapultând balonul în plasă cu capul, din plonjon. Odată cu trecerea timpului apatia s-a instaurat din nou în rândul fotbaliștilor suceveni, astfel că harnica echipă oaspete a speculat prompt degringolada din jocul Rapidului. Golul victoriei nemțene a fost marcat de Petrescu în minutul 66, în urma unei faze în care a ridiculizat întreaga apărare a alb-vișiniilor.
Rapid a evoluat în formula Gavriloaia – Pantea, Sava, Breniuc, Spătar – Apetri, Romaniuc, Brânză, Oniu – Burlacu, Negru. Au mai intrat I. Plămadă, Golofca, Jalbă și Corban.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XIII-a:
Petrotub Roman – Aerostar Bacău 3-0
Oțelul II Galați – Ceahlăul II Piatra Neamț 1-2
Rapid Suceava – Cetatea Târgu Neamț 2-3
CSM Focșani – FCM Onești 0-0
ASC Mesagerul Bacău – Politehnica Galați 1-0
Luceafărul Mihai Eminescu – CS Panciu se dispută astăzi.
FCM Bacău și CSM Pașcani stau.
Clasament
1. FCM Bacău 12 10 2 0 35-9 32
2. ASC Mesagerul Bacău 11 9 1 1 24-6 28
3. Petrotub Roman 11 8 1 2 17-6 25
4. Oțelul II Galați 13 6 2 5 16-14 20
5. Aerostar Bacău 12 5 2 5 21-25 17
6. CSM Pașcani 11 5 2 4 16-20 17
7. Poli Galați 11 5 1 5 12-12 16
8. Ceahlăul II Piatra Neamț 11 4 2 5 13-13 14
9. FC Onești 11 4 2 5 13-15 14
10. Cetatea Târgu Neamț 11 4 1 6 12-20 13
11. Rapid Suceava 11 3 1 7 15-19 10
12. CSM Focșani 11 3 1 7 8-18 10
13. FC Panciu 10 1 1 8 11-20 4
14. CS Luceafărul Mihai Eminescu 10 0 3 7 6-22 3



Recomandări

Tarife speciale pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv din construcții și demolări, stabilite în municipiul Suceava

Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract
Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA
DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA