Liga I

Rapidul a deraiat pe teren propriu

Echipa Rapid București a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de formația Astra Ploiești, în ultimul meci al etapei a XXII-a a Ligii I.
Golul a fost marcat de atacantul Liviu Ganea, în minutul 75. Mihalache a centrat de pe partea dreaptă, iar Liviu Ganea a înscris cu capul de la aproximativ 7 metri.
La meci au asistat 12.000 de spectatori, printre care s-au aflat fostul antrenor al echipei Dinamo, Dario Bonetti, omul de afaceri Claudio Zambon, patronul clubului Poli Timișoara care activează în Liga a IV-a, precum și Cristian Poteraș, primarul sectorului 6 și, totodată, președintele Federației Române de Lupte.
În repriza a doua a meciului, galeria Rapidului a proferat injurii la adresa președintelui clubului FC Timișoara, Marian Iancu, după ce gruparea timișoreană a contestat dreptul de joc al fotbaliștilor rapidiști, Dacian Varga și Tiberiu Bălan, în meciul din etapa a XX-a a Ligii I.
Spre finalul meciului, suporterii rapidiști au scandat „Demisia” și le-au adus injurii jucătorilor rapidiști.
Un alt incident a avut loc după încheierea partidei, când toți jucătorii echipei Rapid s-au dus către galerie pentru a-i saluta după meci. Fanii rapidiști i-au înjurat, huduit și au aruncat cu diverse obiecte spre ei, strigându-le „Rușine, rușine să vă fie”.
Rezultatele înregistrate în partidele disputate, marți, miercuri și joi, în etapa a XXII-a a Ligii I:
Marți:
FC Brașov – Internațional Curtea de Argeș 1-2
Miercuri:
Pandurii Târgu Jiu – Ceahlăul Piatra Neamț 0-0
Gloria Bistrița – Universitatea Craiova 2-1
Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj 0-0
Dinamo – Steaua 2-0
Joi:
FC Timișoara – Unirea Alba Iulia 6-0
Poli Iași – FC Vaslui 1-3
Unirea Urziceni – Oțelul Galați 0-0
Rapid București – Astra Ploiești 0-1
Clasament
1. CFR Cluj 22 11 7 4 27-14 40
2. FC Timișoara 22 10 9 3 37-14 39
3. FC Steaua 22 11 6 5 30-22 39
4. FC Rapid 22 11 5 6 40-25 38
5. Dinamo București 22 10 8 4 29-17 38
6. Unirea Urziceni 22 10 8 4 28-17 38
7. FC Vaslui 22 11 5 6 31-23 38
8. Oțelul Galați 22 9 5 8 24-25 32
9. FC Brașov 22 8 7 7 24-20 31
10. Astra Ploiești 22 7 7 8 26-28 28
11. Gaz Metan Mediaș 22 6 10 6 20-27 28
12. Gloria Bistrița 22 6 9 7 21-27 27
13. Politehnica Iași 22 7 4 11 21-32 25
14. Pandurii Tâgu Jiu 22 5 8 9 15-21 23
15. Universitatea Craiova 22 6 3 13 30-33 21
16. Internațional Curtea de Argeș 22 6 3 13 19-36 21
17. Ceahlăul Piatra Neamț 22 3 7 12 17-38 16
18. Unirea Alba Iulia 22 3 5 14 19-39 14
Etapa următoare se joacă după următorul program:
Sâmbătă, 20 martie
Ceahlăul – FC Brașov, ora 15:00
CFR Cluj – Pandurii Tg. Jiu, ora17:00, Antena 1
Duminică, 21 martie
U Craiova – Poli Iași, ora 13:30
Oțelul Galați – Dinamo, ora 15:30
Internațional – Gloria Bistrița, ora17:30
Steaua – Gaz Metan Mediaș, ora 20:00
Luni, 22 martie
Unirea Alba Iulia – Unirea Urziceni, ora 15:00
Astra Ploiești – FC Timișoara, ora 17:00
FC Vaslui – Rapid, ora 20:30

Recomandări

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului