Calificarea în optimile de finală ale Cupei României la fotbal a lăsat urme destul de adânci în lotul grupării sucevene. Astfel, căpitanul Dorin Semeghin a încasat direct cartonașul roșu și va lipsi în mod sigur de la următoarele două meciuri de campionat, cu CS Balotești și Unirea Slobozia, în vreme ce alți trei fotbaliști au părăsit terenul acidentați.
Sava s-a ales cu o întindere la mușchii inghinali și a devenit indisponibil pentru partida cu Baloteștiul, în vreme ce pentru Sumanariu și Marinkovic există speranțe că vor putea fi recuperați până în ziua de sâmbătă.
„Venim după două meciuri foarte solicitante, cu liderul Seriei I, Săgeata Năvodari, în campionat, și cu Gaz Metan în Cupă, care ne-au solicitat enorm de mult. Meciul cu CS Balotești, din etapa a V-a, ar fi al treilea pentru noi în decurs de o săptămână, așa că trebuie să facem eforturi pentru a ne recupera cât mai bine. Din fericire, după rezultatele bune din ultima vreme moralul echipei este unul excelent, așa că vom trece mai ușor peste aceste probleme”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Liga a II-a
Rapidiștii se resimt după efortul din Cupă
