Concurența dintre Rapid și Sporting în Liga a III-a pare să fie de bun augur pentru fotbalul sucevean. Ca niciodată, oficialii alb-vișiniilor sunt foarte activi în intersezon, în dorința de a le lua fața rivalilor de la Sporting. Conducătorii rapidiști se dau de ceasul morții să caute un investitor potent financiar, cu ajutorul căruia echipa să se angreneze chiar în lupta pentru promovarea în eșalonul secund. Pe la colțuri se aude chiar că oficialii Rapidului sunt foarte aproape de a bate palma cu un partener, care în schimbul a 50% din acțiuni ar fi dispus să verse în conturile clubului suma de 200.000 lei până la finalul anului 2011. S-a zvonit că acest investitor surpriză ar fi Liviu Bărbosu, fostul patron al grupării de Liga a IV-a Danalis Zvoriștea, însă acesta a dorit să infirme categoric această variantă.
Lotul Rapidului arată bine pe hârtie
În paralel, conducătorii „ceferiști”, caută de zor întăriri pentru completarea lotului de jucători. Noul antrenor al echipei, Bogdan Tudoreanu, susține că fotbaliștii Claudiu Sevaciuc și Mircea Negru vor reveni la Rapid după expirarea împrumutului de 6 luni la Sporting Suceava, în vreme ce Dinu Oniu și Bogdan Pantea vor da răspunsul până la sfârșitul acestei săptămâni. În curtea Rapidului vor mai reveni după împrumuturi și Marius Romaniuc, (Bucovina Frătăuții Noi), Vlad Stănescu (Petrolul Ploiești) și Florin Plămadă (CS Otopeni).
Șanse mari de a îmbrăca tricoul alb-vișiniu începând din această vară mai au Paul Bosancu (FC Botoșani), Florin Ailenei (FC Onești), dar și Kuruc de la CS Gura Humorului, susțin oficialii rapidiști.
Discuții pe această temă s-au mai purtat cu Vasile Prisacă și Clement Pălimaru, jucători care în ultimul sezon au îmbrăcat tricoul divizionarei secunde FC Botoșani.
Tudoreanu: „Sunt bani și pentru cantonament la munte”
Dintre fotbaliștii care au făcut parte din lot în sezonului precedent, vor rămâne cu siguranță la echipă portarul Cătălin Pascal și jucătorii de câmp Răzvan Breniuc, Cristian Spătar, Ionuț Plămadă, Cătălin Golofca, Cezar Ciurlă și Alexandru Ghiviziu. „Încă suntem în perioada de căutări și sperăm ca lotul să fie structurat în mare măsură până la începutul săptămânii viitoare, când este programată reunirea lotului. Am fost informat de conducerea clubului că dispunem de bani și pentru efectuarea unui stagiu de pregătire centralizată, ceea ce este un lucru foarte bun. La munte se va pleca cel mai probabil pe data de 20 iulie, imediat după primul meci oficial al sezonului, cu Minerul Iacobeni, în Cupa României”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Sezonul 2011-2012 al Ligii a III-a este programat să înceapă pe data de 19 august.