Rapidul a trecut cu bine peste confruntările șoc cu liderul Ligii secunde, Săgeata Năvodari, în campionat, și cu echipa de primul eșalon Gaz Metan Mediaș, în Cupa României. „Meciul cu Gaz Metan va rămâne unul de referință în istoria Rapidului și suntem conștienți că doar prin astfel de partide putem aduce lumea la stadion. Țin să le mulțumesc fanilor pentru modul în care ne-au încurajat. Au reușit prin scandările lor să creeze o atmosferă extraordinară pe stadion, împingându-ne practic de la spate. Din punct de vedere fotbalistic, cred că i-am surprins pe cei de la Mediaș prin așezarea ofensivă, în sistemul 4-3-3. Cu excepția primelor 15 minute, când la unii dintre jucătorii noștri s-a resimțit un oarecare trac, cred că am jucat de la egal la egal cu mult mai bine cotații noștri adversari”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu. Înainte de a epuiza discuția pe subiectul Cupa României, tehnicianul sucevean a dorit să-i treacă în revistă pe toți cei care au contribuit la realizarea acestei frumoase performanțe, alături de jucători: primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, Consiliul Local Suceava, patronii Gabriel Clim și Ionuș Boghiu, președintele Rapid CFR Suceava, Dumitru Moldovan, precum și ceilalți oameni care alcătuiesc staff-ul grupării sucevene, directorul sportiv Mihai Pilat, organizatorul de competiții Neculai Grosu, secunzii Mihai Guriță și Laurențiu Andrieș, medicul Edgar Schacter sau maseurii Pepe Armeanca și Constantin Bosânceanu.
„Alb-vișiniii” au probleme de lot înaintea meciului de la Balotești
Pe lângă satisfacția rezultatelor, partidele cu Săgeata Năvodari și Gaz Metan Mediaș au lăsat însă urme vizibile din punct de vedere fizic asupra lotului de jucători. Astfel, Mircea Negru, Radu Sava și Valeriu Tiron au ieșit complet din cărți pentru meciul de campionat de sâmbătă, de la Balotești, din cauza accidentărilor, în vreme ce Dorin Semeghin va fi nevoit să ia și el o pauză de două săptămâni, ca urmare a cartonașului roșu încasat în partida cu Gaz Metan Mediaș. Probleme medicale mai au mijlocașul Dragoș Sfrijan, care de altfel nici nu a fost utilizat în confruntarea din Cupa României, și juniorul Andrei Cerlincă.
„După două meciuri în trei zile în fața unor adversari de calibru, care ne-au făcut să alergăm foarte mult, principala noastră grijă este să ne recuperăm din punct de vedere fizic. Chiar dacă ne confruntăm și cu unele absențe, mergem la Balotești să câștigăm, în acest mod urmând să abordăm toate meciurile pe care le vom disputa în această ediție de campionat”, a relatat Bogdan Tudoreanu.
Sarcina de a-l înlocui pe banda stângă pe căpitanul Dorin Semeghin îi va reveni foarte tânărului Răzvan Bâgu, care a avut evoluții apreciate până acum.
„Sper să fac un meci bun, astfel încât să nu se resimtă absența lui «Seme»în jocul nostru”, a precizat fălticeneanul din lotul Rapidului.
În ceea ce-l privește pe Constantin Ferariu, care a avut o prestație bună în jocul din Cupa României, acesta speră să fie pe teren și în disputa cu CS Balotești, din etapa a V-a a Ligii secunde.
„Mergem hotărâți să luăm 3 puncte din întâlnirea cu Baloteștiul. Ilfovenii au avut parte de un debut neconvingător de sezon, dar trebuie să fim atenți, pentru că au în echipă câțiva fotbaliști cunoscuți, precum Chiacu sau Șomodean”, a mărturisit Ferariu.