Rapidiștii încă speră la locul doi



Antrenorul secund și mijlocașul echipei FC Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, că jucătorii formației giuleștene încă speră la poziția a doua, care asigură calificarea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, și că pentru aceasta trebuie să câștige partida cu CFR Cluj.
„S-a ajuns la o situație imprevizibilă față de începutul acestui miniretur. S-au întâmplat multe lucuri pe care nu cred că le anticipa nimeni. Ne așteaptă un meci foarte important duminică, pentru că din acest moment noi ne gândim foarte departe, că am mai putea spera la locul doi”, a spus Pancu.
Daniel Pancu a afirmat că a trecut și el printr-o experiență asemănătoare cu cea a formației ardelene pe vremea când se afla la Beșiktaș Istanbul. „Am trăit o asemenea experiență la Beșiktaș. Aveam 11 puncte avans la sfârșitul turului față de Fenerbahce și la sfârșitul returului am terminat pe trei, nici măcar locul de Liga Campionilor nu l-am mai prins. În acest moment favorită la câștigarea titlului este Steaua. Cred că sunt într-o situație foarte grea din punct de vedere psihic. CFR e practic fratele nostru, dar suntem într-un punct care ne dă speranțe. CFR dacă pierde campionatul o face sută la sută din vina ei. Fotbalistic e doar vina lor”, a completat mijlocașul giuleștean, care a adăugat că Rapid avea șanse la titlu dacă mai erau „vreo 15 etape”.
Referitor la declarațiile făcute la finalul partidei cu Poli Iași, când a afirmat că Steaua ar merita să câștige titlul de campioană, Pancu a menționat: „Regret că am fost înțeles greșit. Mă refeream pur fotbalistic, la o mare parte a jucătorilor Stelei, la experiență, la constanță. Eu mi-am spus părerea despre clubul Steaua și nu are rost să revin. Corsicanu’ (n.r. – președintele Ligii Suporterilor Rapidiști, Gheorghe Răducanu, alias Gigi Corsicanu’) nu trebuia niciodată să mă trimită la Steaua. E o jignire foarte mare, putea să spună că am greșit”.
Atacantul Mugurel Buga este de părere că Rapid nu mai are nimic de pierdut. „Important e să câștigăm la Cluj. Suntem într-o situație mai delicată acum având în vedere că diferența față de CFRe mare. Ne gândim în continuare la locul doi. Nu știu ce se va întâmpla și la jocul cu Steaua. Decizia se poate întoarce în favoarea noastră. Ne jucăm șansa până la capăt, nu avem nimic de pierdut. Dacă batem ne cresc șansele și ne ajutăm în primul rând pe noi”, a adăugat Buga, care a menționat că Rapid are „șansa porcului de Crăciun” de a primi o decizie favorabilă în „cazul bricheta”.
Atacantul Lucian Burdujan este de părere că o victorie în partida cu CFR Cluj le-ar permite giuleștenilor să spere la poziția a doua în clasament. „Ne dorim să luăm cele trei puncte. Dacă n-o să câștigăm, n-o să mai avem șanse la locul doi. CFR e o echipă foarte bună, dar sperăm să plecăm cu trei puncte ca să mai avem șanse la locul doi”, a spus Burdujan.
Partida CFR Cluj – Rapid, contând pentru etapa a XXIX-a a Ligii I, se va disputa, duminică, cu începere de la ora 20.30.