Rapid a pierdut ieri în fața Ceahlăului pe Areni, în fața a 1.000 de spectatori, scor 1-2, și a ratat calificarea în premieră în șaisprezecimile Cupei României. După un început de meci echilibrat, oaspeții au deschis scorul în minutul 20 prin Vădrariu, care a pătruns în viteză prin centrul apărării sucevene și a înscris pe lângă portarul Pascal ieșit în întâmpinare. După o altă mare ocazie nemțeană irosită de Constantinescu, „ceferiștii” încep și ei să își arate colții în atac, mai întâi prin Sevaciuc și apoi prin Romaniuc. Aceste ratări aveau să prefațeze golul egalizator venit chiar în secvențele de final ale primei reprize. Angajat bine de către Romaniuc în suprafața de pedeapsă adversă, Apetri a fost faultat clar de către Bădescu, iar centralul Cristian Sava din Bacău n-a mai avut ce face, și-a călcat pe inimă și a acordat lovitură de pedeapsă împotriva echipei lui „Pinalty”. Mircea Negru a marcat nu fără emoții de la punctul cu var, astfel că cele două echipe au intrat la cabine la egalitate, 1-1.
Repriza a doua a început cum nu se poate mai rău pentru fotbaliștii pregătiți de Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu. Centralul Cristian Sava a închis ochii la un fault comis asupra lui Romaniuc la 30 de metri de poarta Rapidului, faza a continuat, iar fostul atacant al lui Dinamo, Bălțoi, a adus pentru a doua oară Ceahlăul în avantaj. În minutul 73, fostul echipier al Cetății, Marius Onciu a trecut de puțin pe lângă majorarea scorului, când „trasorul” său de la 30 de metri a fost respins cu mare greutate de portarul Rapidului, Pascal. Nemaiavând ce pierde, alb-vișiniii se aruncă cu toate forțele în atac în ultimul sfert de oră. Astfel, în minutul 82, nou intratul Golofca ia o acțiune pe cont propriu, centrează perfect în gura porții, numai că Șuleru, venit din alergare, a ratat de puțin contactul cu balonul. Eforturile ofensive ale Rapidului erau cât pe ce să fie răsplătite în minutul al doilea al prelungirilor, când juniorul Florin Plămadă a prins un șut de senzație de la 20 de metri, care a fost respins cu un ultim efort de goal-keeperul Ceahlăului în bara transversală. Nu a fost să fie, însă rapidiștii au meritul că s-au luptat până la capăt cu mai titrații lor adversari și au părăsit competiția cu fruntea sus. Rapid a evoluat în alcătuirea Pascal – Pantea, Sava, Sevaciuc, Spătar (50 Golofca) – Oniu, Romaniuc, Brânză (60 I. Plămadă), Apetri (79 Fl. Plămadă) – Șuleru, Negru. Ceahlăul a jucat în formula Hărăguță – Nohai (46 Ghiță), Forminte, Vițelaru, Dumitraș – Bădescu (46 Gafița), Onciu, Achim, Vădrariu (80 Sofronie) – Constantinescu, Bălțoi.
Buzoianu: „Am pierdut meciul, dar am câștigat suporterii lângă echipă”
Chiar dacă ar avea motive întemeiate să acuze prestația brigăzii de arbitri de la meciul cu Ceahlăul, preparatorul fizic al Rapidului, Ion Buzoianu, preferă să vadă partea plină a paharului.
„Nu ne ascundem în spatele arbitrajului, pentru că ne-am fura singuri căciula. Poate am fost dezavantajați în unele momente, însă noi trebuie să identificăm erorile din jocul nostru, să căutăm să le îndreptăm, pentru ca aceste greșeli să nu se mai repete pe viitor. Mulțumirea noastră este că fotbaliștii Rapidului au jucat cu o mare ambiție, evoluând de la egal la egal cu o echipă cu echipă cu pretenții, cum este Ceahlăul. Noi astăzi am pierdut meciul, dar am mai câștigat câțiva suporteri lângă echipă. Lumea începe ușor, ușor să ne înfieze, să se lipească de echipă, iar acesta este un lucru mare”, a declarat Ion Buzoianu la finalul meciului cu Ceahlăul.
Barbu: „Rapid a arătat ca o echipă competitivă”
La capătul unui meci în care s-a agitat 90 de minute în stilu-i caracteristic, „Magiun” Barbu s-a declarat mulțumit că echipa sa a trecut, nu fără emoții, și peste hopul numit Rapid.
„Jucătorii mei au intrat prea relaxați în meci, au crezut că simplul act de prezență le va fi de ajuns să câștige partida. Am intrat puțin mai tare în ei la cabine, în pauză, iar în repriza secundă am făcut un joc mult mai bun. Rapidul a arătat și azi ca o echipă competitivă, au jucat cu multă dăruire, s-a văzut că își doresc enorm să se califice în turul următor. Dacă vor putea să repete și în campionat prestația de astăzi, nu cred că vor pierde mai mult de un meci sau două”, a precizat Marin Barbu.




