Echipele Rapid București și Steaua București au terminat la egalitate, luni, scor 0-0, în derbiul etapei a XIV-a a Ligii I, disputat pe stadionul „Giulești – Valentin Stănescu”.
La meci au asistat aproximativ 13.000 de spectatori. Printre aceștia nu s-au numărat și suporterii Stelei, care au decis să nu primească biletele care le-au fost puse la dispoziție de FC Rapid. În sectorul de tribună rezervat suporterilor echipei oaspete, s-au aflat 400 de suporteri rapidiști.
Înainte de începerea partidei, pe stadionul „Giulești – Valentin Stănescu” a fost omagiat poetul Adrian Păunescu, decedat săptămâna trecută. Spectatorii au cântat imnul echipei Rapid, iar pe tabelă a fost prezentată o fotografie a poetului decedat, însoțită de o poezie a acestuia despre Rapid și de mesajul „La adio 1943 – 2010”. În timpul minutului de reculegere care a precedat meciul, fanii rapidiști au afișat un banner cu mesajul: „Acum spre altă lume, când porțile ți se deschid, rămâne pe vecie un imn pentru Rapid”.
La debutul partidei, galeria Rapidului a avut o coregrafie specială, cu un banner pe care era desenat un vultur. Coregrafia a mai inclus și făclii, petarde, artificii și confeti.
În minutul 2, arbitrul Cristian Balaj a oprit meciul pentru 20 de secunde după ce unul dintre artificii a fost aruncat în teren din tribuna a doua.
Rapidiștii, mulțumiți de rezultat
Tehnicianul rapidist Marius Șumudică a declarat că i-a fost puțin teamă de acest joc și că acum este îngrijorat, deoarece are probleme medicale în lot, înainte de meciul din Cupa României cu steliștii.
„Este un rezultat just. Și noi am avut ocazii, dar și Steaua a avut două bare. Au fost două reprize un pic opuse. În prima Steaua a jucat închis. Noi am pornit de la ideea să nu pierdem, să nu luăm gol, deoarece Steaua este totuși o echipă bună, cu jucători cu experiență. Și trebuie să recunosc că mi-a fost un pic teamă de acest joc. În Cupă este un pic mai problematic pentru noi, pentru că avem un lot mai slab numeric decât cel al Stelei, iar la noi dacă lipsesc doi-trei jucători se vede. Sunt îngrijorat pentru că avem probleme medicale și sunt îngrijorat și în privința meciului de la Târgu Mureș, din campionat. Avem probleme cu accidentările, iar Lazăr are niște probleme, este gripat, a avut temperatură toată săptămâna”, a spus Șumudică.
Lăcătuș spune că cele două echipe s-au temut una de alta
Tehnicianul stelist Marius Lăcătuș a declarat că acest rezultat nu avantajează niciuna dintre cele două echipe, care în opinia sa s-au temut una de alta și au făcut ca jocul să fie echilibrat.
„Din păcate este un rezultat care nu avantajează pe niciuna dintre echipe. Noi ne doream cele trei puncte, dar n-am reușit, din cauza lipsei de concentrare în fața porții, și ne-am creat puține ocazii de a marca. Jocul a fost totuși echilibrat și cred eu că ambele echipe s-au temut una de alta. Noi am avut două bare, una de la 18 metri a lui Tănase, iar la a doua dacă soluția era mai simplă, înscriam. Jocul se putea decide de echipa care marca prima”, a spus Lăcătuș.
Marius Lăcătuș a precizat că la pauză le-a cerut jucătorilor săi „să joace fotbal”. „La pauză le-am zis jucătorilor să joace fotbal, pentru că noi nu am pregătit jocul să stăm cu fundul în poartă. Repriza a doua a fost mai bună, dar se putea mai mult. Nu ne avantajează cu nimic acest egal, poate doar faptul că n-am mai pierdut în Giulești”, a explicat el.
Clasament:
1. Oțelul Galați 14 10 2 2 19-10 32
2. FC Timișoara 14 7 7 0 24-17 28
3. Rapid București 14 7 5 2 24-8 26
4. FC Vaslui 14 7 3 4 20-16 24
5. Dinamo București 14 7 2 5 32-25 23
6. Steaua București 14 6 4 4 19-13 22
7. Gaz Metan Mediaș 14 6 4 4 18-13 22
8. Universitatea Craiova 14 5 4 5 19-14 19
9. CFR Cluj 14 5 4 5 22-20 19
10. Universitatea Cluj 14 5 3 6 19-25 18
11. Astra Ploiești 14 3 7 4 15-16 16
12. Victoria Brănești 14 4 4 6 19-24 16
13. FCM Târgu Mureș 14 4 3 7 16-25 15
14. Gloria Bistrița 14 3 4 7 15-19 13
15. Pandurii Târgu Jiu 14 3 4 7 12-19 13
16. FC Brașov 14 2 7 5 10-19 13
17. Unirea Urziceni 14 3 4 7 8-18 13
18. Sportul Studențesc 14 3 1 10 18-28 10.
Liga I
Rapid și Steaua au remizat pentru Oțelul
