Etapa a VIII-a a Ligii a III-a programează astăzi, cu începere de la ora 15.00, pe Areni, un meci mult așteptat de suceveni, derbiul local dintre Rapid și Sporting. La o primă vedere, confruntarea pare să aibă o mai mare însemnătate pentru „ceferiști”, care au început în forță sezonul și se află într-o poziție excelentă în cadrul luptei pentru promovare. De partea cealaltă, oficialii de la Sporting garantează că vor aborda jocul cu maximă seriozitate, dorind să demonstreze că rezultatele bune obținute până acum în sezonul lor de debut în eșalonul al treilea nu au fost întâmplătoare. În afara duelului dintre rutinații Dorin Semeghin și Mihai Guriță, trebuie urmărită cu atenție și prestația atacanților Ciprian Sumanariu, de la Rapid, și Alex Buziuc, de la Sporting, doi tineri jucători de mare perspectivă, aflați într-un progres evident. Lui Sumanariu (20 de ani), pare să-i fi priit sezonul trecut, petrecut în Grecia, la echipa de Liga a III-a FC Nikiforos, în vreme ce Buziuc, la cei doar 17 ani ai săi, este golgeterul celor de la Sporting în actuala ediție de campionat.
Partida Rapid Suceava – Sporting Suceava va fi condusă de o brigadă din Cluj cu Teodora Albon la centru, ajutată la cele două linii de Ionuț Câmpeanu și Iulian Szekely. Observatori din partea Federației Române de Fotbal au fost desemnați Mihai Calistru, din Botoșani și Vasile Palade, din Pașcani.
Iată programul complet al etapei a VIII-a:
Petrotub Roman – Aerostar Bacău
Oțelul II Galați – CSM Focșani
CSM Pașcani – ABC Stoicescu Buzău
FCM Dorohoi – Poli Galați
ASC Bacău – Cetatea Târgu Neamț
CSM Râmnicu Sărat – CS Panciu
Rapid Suceava – Sporting Suceava
Ceahlăul II Piatra Neamț stă.
Clasament
1. Rapid CFR Suceava 6 5 1 0 12-2 16
2. Petrotub Roman 7 4 3 0 15-5 15
3. SC Bacău 7 5 0 2 11-5 15
4. Ceahlăul II Piatra Neamț 7 4 1 2 9-7 13
5. Sporting Suceava 7 3 2 2 10-9 11
6. ABC Stoicescu 6 3 1 2 12-11 10
7. CSM Râmnicu Sărat 7 3 1 3 7-8 10
8. FCM Dorohoi 7 2 1 4 6-7 7
9. Aerostar Bacău 6 2 1 3 6-9 7
10. CSM Pașcani 7 2 1 4 4-7 7
11. Oțelul II Galați 7 2 1 4 10-14 7
12. CSM Focșani 6 1 3 2 6-9 6
13. Cetatea Târgu Neamț 6 1 2 3 5-11 5
14. CS Panciu 6 1 2 3 2-6 5
15. Politehnica Galați 6 1 0 5 6-11 3