Liga a III-a

Rapid și CS Gura Humorului reiau luni pregătirile



Ovidiu Căldăruș va fi noul antrenor al humorenilor
Ovidiu Căldăruș va fi noul antrenor al humorenilor

Rapid Suceava și CS Gura Humorului, formațiile care vor reprezenta județul Suceava în sezonul 2009-2010 al Ligii a III-a, vor relua antrenamentele în aceeași zi, pe 6 iulie. „Încă nu știm prea multe despre cum vor decurge pregătirile pentru noul sezon, urmând să reglăm toate aspectele din mers. Cert este că pe 15 iulie vom disputa deja primul meci oficial, în Cupa României, împotriva unui adversar care nu a fost încă desemnat”, a declarat tehnicianul „ceferiștilor”, Bogdan Tudoreanu.
Ovidiu Căldăruș urmează să preia Humorul
În ce-i privește pe humoreni, aceștia intenționează să se întărească semnificativ în perspectiva sezonului care va începe pe data de 15 august. „În Liga a III-a sunt echipe de alt calibru și nu vrem să pățim rușinea celor de la Școala de Fotbal Rădăuți. Negociem în acest moment transferul a 6-7 jucători, însă nu pot să dezvălui deocamdată nimic, pentru că totul este încă în faza discuțiilor”, a precizat președintele CS-ului, Teo Murariu. Pe de altă parte, humorenii par să se fi hotărât în privința antrenorului posesor de licență care va prelua frâiele echipei în această vară. Este vorba de Ovidiu Căldăruș, tehnician care a mai pregătit gruparea humoreană la începutul anilor 90.



Recomandări