Liga a II-a

Rapid se întoarce cu un punct de la Bacău

Sucevenii s-au întors de la Bacău cu un punct extrem de muncit
Sucevenii s-au întors de la Bacău cu un punct extrem de muncit

Rapidul a remizat ieri, scor 1-1, pe terenul grupării ASC Bacău, într-un meci contând pentru etapa a VIII-a a Ligii a II-a, izbutind astfel să mai șteargă din urmele eșecului dureros înregistrat sâmbătă, la Berceni. Aflați într-o situație precară în clasament, fotbaliștii gazdă au început meciul tare, însă sucevenii s-au apărat cu calm, izbutind chiar să deschidă scorul la mijlocul primei reprize: Cerlincă a încercat să-i transmită o pasă în careul advers lui Negru, însă fundașul central al băcăuanilor, Lozneanu, a intervenit defectuos și a catapultat mingea în vinclul porții apărate de Petrariu. La acest scor, fotbaliștii pregătiți de Cristi Popovici au insistat și mai mult pe cartea atacului, numai că „alb-vișiniii” au fost apărați de șansă în minutele 26 și 28, când Hurdubei și Rusu au luat la țintă barele porții lui Rohețki. Presiunea exercitată de amfitrioni avea să dea rezultate până la urmă, astfel că Rusu a restabilit egalitatea în minutul 39, cu un șut imparabil, de la 14 metri, sub transversală.
Tot gazdele au început mai bine și partea secundă, când același Rusu, în trei rânduri, putea să-și aducă echipa în avantaj. Odată cu trecerea timpului sucevenii au reușit însă să echilibreze disputa. Mai întâi Gheorghiciuc i-a încercat vigilența lui Petrariu cu un șut din afara careului mare, însă cea mai mare oportunitate de a înscrie a avut-o Negru, în minutul 79, care a zguduit bara transversală cu un șut din 6 metri. Ultima fază de gol a meciului a aparținut băcăuanilor, numai că Rohețki a fost la post, la lovitura de cap expediată de Taban.
La acest meci, sucevenii au fost susținuți și de o galerie alcătuită din 20 de persoane, care i-a încurajat pe toată durata disputei.
ASC Bacău: Petrariu – Mihălăchioaie, Burcă, Lozneanu, Sascău – Căinari (63 Vraciu), Taban, Cl. Tudor (74 L. Dumitriu), Hurdubei – B. Rusu, B. Ungureanu (72 Curiliuc). Antrenor Cristian Popovici.
Rapid Suceava: Rohețki – Ferariu (64 Bălan), Velescu, R. Sava (60 Plecanciuc), Semeghin – Cerlincă, Sfrijan, G. Apostol, Bîgu (11 Gheorghiciuc) – M. Negru, M. Matei. Antrenor: Bogdan Tudoreanu.
Arbitru: Cristian Georgescu (București); Asistenți: Dan Lucian Ilieș (Brașov) și Florin Mihai Cosma (Piatra Neamț).
Rezultate înregistrate în etapaa VIII-a:
ASC Bacău – Rapid CFR Suceava 1-1
Academica Argeș – Unirea Slobozia 3-1
FC Voluntari – CS Balotești 3-0
Gloria Buzău – Săgeata Năvodari 0-0
Farul Constanța – CF Brăila 0-0
FCM Dorohoi – ACS Berceni 2-0
Clasament
1. ACS Academica Argeș Pitești 8 6 1 1 16 – 6 19
2. FC Voluntari 8 6 0 2 21 – 5 18
3. Săgeata Năvodari 8 4 2 2 8 – 9 14
4. Rapid CFR Suceava 8 3 4 1 14 – 9 13
5. Gloria Buzău 8 4 1 3 11 – 12 13
6. CSM Unirea Slobozia 8 2 4 2 11 – 9 10
7. ACS Berceni 8 2 3 3 15 – 17 9
8. CF Brăila 8 2 3 3 4 – 9 9
9. Farul Constanța 8 1 5 2 11 – 12 8
10. SC Bacău 8 1 4 3 9 – 10 7
11. FCM Dorohoi 8 2 1 5 7 – 18 7
12. CS Balotești 8 0 2 6 7 – 18 2

Recomandări

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale