Rapid a dispus sâmbătă, la Fălticeni, cu scorul de 3-1, de gruparea de Liga a IV-a Șomuz, în cel de-al treilea meci de pregătire din intersezon. „Ceferiștii” au deschis scorul în prima repriză prin fostul atacant al Bucovinei Rădăuți, Ionesi, printr-o frumoasă lovitură de cap. Fălticenenii au revenit în meci grație reușitei semnate de N. Ailenei, după o oră de joc. Finalul partidei a aparținut însă sucevenilor, care au marcat golurile victoriei prin Căinari, cu un șut din interiorul careului, și Cristescu, în urma unei acțiuni personale. Daniel Cristescu este fiul fostului mare fotbalist sucevean Florin Cristescu și a evoluat până în vara acestui an pentru gruparea de Liga secundă Dunărea Galați. Acesta ar putea ajunge la o înțelegere cu Rapid Suceava numai în cazul în care negocierile pe care le poartă cu o formație din Ungaria vor eșua.
Rapid a evoluat în alcătuirea Pascal – Cristescu, Ferariu, Nastasiu, Bîgu – Cerlincă, Velescu, Stănescu, Golofca – Căinari, Ionesi. Au mai evoluat: Sava, Fedorovici, Apetri, Stoian și Luțac.
Începând de astăzi, fotbaliștii pregătiți de Marin Barbu, Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu vor efectua un semicantonament în localitate, perioadă în care vor susține câte două ședințe de pregătire zilnic. Pentru miercuri și vineri, alb-vișiniii au programate și două jocuri test, în compania noii promovate în Liga a III-a FC Pojorâta.
Fotbal – Liga a II-a
Rapid s-a impus și în al treilea meci de pregătire al verii
