Rapid Suceava s-a calificat în turul al III-lea al Cupei României la fotbal, după ce a dispus pe Municipalul botoșănean cu scorul de 3-1, după prelungiri, de formația de liga a IV-a AS Roma. Chiar dacă prin prisma diferenței de valoare dintre cele două echipe meciul se anunța a fi un galop de sănătate pentru fotbaliștii pregătiți de Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu, pe teren lucrurile nu au stat chiar așa. Cu toate că au condus în permanență ostilitățile din teren, sucevenii au trebuit să se întrebuințeze serios pentru a accede în faza următoare a competiției. Pe fondul dominării rapidiste, gazdele au deschis scorul prin Orășanu în minutul 25. „Ceferiștii” au izbutit egalarea în debutul reprizei secunde prin Șuleru, iar golurile victoriei semnate de P. Bosancu și Burlacu au venit târziu de tot, în minutele 116 și 118 ale prelungirilor.
Rapid a evoluat în alcătuirea Gavriloaia – Pantea, Sevaciuc, Răzlog, Spătar – Bosancu, Brânză, Romaniuc, Oniu – Șuleru, Stamate. Au mai intrat: Burlacu, Ciobanu, Turineac, Bejenariu.






