După două etape de secetă, fotbaliștii de la Rapid Suceava speră să simtă din nou gustul victoriei, după confruntarea cu CSM Pașcani, din etapa a XXI-a a Ligii a III-a, care se va disputa astăzi, cu începere de la ora 17.00, pe stadionul Areni. „Ne așteaptă un meci greu, pentru că adversarii noștri ocupă poziția a patra în ierarhia la zi a Seriei I. Chiar dacă nu vom putea conta pe accidentații Breniuc și Spătar, trebuie să facem tot posibilul să câștigăm această partidă”, a declarat antrenorul Ioan Radu.
Confruntarea dintre Rapid Suceava și CFR Pașcani va fi arbitrată la centru de Gică Mihai, din Focșani, care va fi ajutat la cele două linii de Adrian Vornicu și Iulian Brânză, ambii din Botoșani.
Iată programul complet al etapei a XXI-a:
CSM Pașcani – Rapid Suceava
CSM Focșani – FCM Bacău
ASC Bacău – Aerostar Bacău
Politehnica Galați – Ceahlăul II Piatra Neamț
Cetatea Târgu Neamț – Petrotub Roman
Luceafărul Mihai Eminescu – Oțelul II Galați
CS Panciu și FCM Onești stau.
Clasament
1. FCM Bacău 18 15 3 0 56-10 48
2. ASC Bacău 18 14 3 1 35-6 45
3. Petrotub Roman 16 11 2 3 28-7 35
4. CSM Pașcani 18 9 2 7 30-29 29
5. Oțelul II Galați 18 8 4 6 29-18 28
6. FCM Onești 17 8 2 7 21-23 26
7. Politehnica Galați 18 7 2 9 18-21 23
8. Ceahlăul Piatra Neamț II 16 6 3 7 17-20 21
9. Rapid CFR Suceava 18 6 1 11 25-30 19
10. Aerostar Bacău 17 5 4 8 22-30 19
11. CSM Focșani 18 5 2 11 16-32 17
12. Cetatea Târgu Neamț 16 5 2 9 16-40 17
13. CS Panciu 18 4 3 11 24-31 15
14. Luceafărul Mihai Eminescu 18 1 3 14 11-51 6