Fără victorie în campionat de 11 etape, rapidiștii și-au pus mari speranțe într-un succes în confruntarea de ieri cu Farul, contând pentru runda a XXI-a a Ligii a II-a, însă până la urmă trebuie să se declare mulțumiți cu rezultatul final de 2-2, în condițiile în care sucevenii au revenit de la 0-2, iar golul egalării a venit abia în minutul 90.
Duelul de pe stadionul Areni s-a disputat în primul mitan sub semnul echilibrului. Dobrogenii au amenințat pentru prima dată poarta lui Niga după un sfert de oră de joc, prin Vezan, tânărul goal-keeper sucevean având mai apoi o intervenție reușită și la reluarea din întoarcere a lui Tigoianu. Dintre „ceferiști”, cel mai aproape de gol a fost Boiciuc, căruia nu i-a lipsit mult să-l învingă pe portarul Farului, Negrilă, cu un șut plasat, de la marginea careului de 16 metri.
În repriza a doua rapidiștii au făcut pasul înapoi, ceea ce le-a permis constănțenilor să aibă o posesie mai bună și să devină din ce în ce mai periculoși pe faza ofensivă. C. Neagu, Pătulea și V. Munteanu le-au dat emoții celor aproximativ 1.000 de spectatori din tribune, suceveni ripostând ulterior prin Golofca, care a ales un dribling în plus în locul unei finalizări din poziție foarte bună, și Gheorghiciuc, care l-a pus la încercare pe Negrilă cu un șut de la 20 de metri. Deschiderea scorului avea să se producă în minutul 64, când Niga a avut o intervenție imprudentă asupra lui Fl. Popa, ce a fost penalizată de centralul întâlnirii cu lovitură de la 11 metri. Pătulea a fost cel care a transformat cu siguranță penalty-ul acordat, aducându-și echipa în avantaj. Sucevenii au părut să resimtă acest șoc, încasând golul al doilea în minutul 77, dintr-un șut surprinzător al lui V. Munteanu, de la 28 de metri. Mai mult, peste câteva zeci de secunde oaspeții au avut șansa să-și majoreze din nou avantajul, numai că Pătulea a irosit o lovitură de pedeapsă acordată gratuit de această dată, pentru un fault inexistent al lui Bălan asupra lui Tigoianu.
Ce a urmat mai departe nu a făcut decât să confirme o dată de în plus de ce în fotbal 2-0 este considerat cel mai periculos scor. Exasperat de lipsa de coordonare a colegilor săi pe faza de atac, „veteranul” Bălan a plecat vijelios pe banda dreaptă în minutul 84, l-a îngenuncheat din dribling pe Murgoci și a pasat în spate pentru Boiciuc, care a preluat pe poziție viitoare și a înscris cu un șut plasat, la firul ierbii. A venit apoi minutul 90, când a ieșit la rampă celălalt „veteran” al Rapidului, Dorin Semeghin. Fotbalistul care va împlini 37 de ani pe 29 martie a executat perfect o lovitură liberă, mingea a lovit încheietura barelor și a revenit la Tudorache, care a adus un punct nesperat în contul grupării sucevene, cu o lovitură de cap.
Stări de spirit diferite la final, în cele două tabere
Ținând cont de desfășurarea ostilităților din teren, antrenorul Rapidului, Costel Ilie, a trebuit să se mulțumească la final cu această remiză. „Mă bucur că echipa a dat dovadă de caracter, izbutind să revină de la 0-2. Băieții au arătat ca un grup unit, nu au cedat și au crezut în șansa lor până la final. Boiciuc a făcut un meci bun la debut și reprezintă un câștig pentru echipă. Din păcate Semeghin a încasat un cartonaș galben și nu vom putea conta pe aportul lui în meciul de sâmbătă, de la Ceahlăul”, a declarat tehnicianul Rapidului.
De partea cealaltă, omologul său de pe banca Farului, Constantin Gache, și-a găsit cu greu cuvintele la conferința de presă de după meci „Am scăpat victoria printre degete, pe mâna noastră. Conduceam jocul, am avut 2-0, am irosit un penalty și alte câteva ocazii de gol. Este nepermis pentru o echipă cu pretenții ca noi să greșim de maniera asta. N-aveam voie să luăm acele goluri, practic le-am făcut cadou gazdelor un punct”, a precizat Constantin Gache.
Rapid CFR: Niga – D. Bălan, Cl. Velescu, D. Ciobanu, D. Semeghin – Golofca (69 Bîgu), Sfrijan, G. Apostol (69 Tudorache), Plămadă – M. Negru (54 Gheorghiciuc), Boiciuc. Antrenori: Costel Ilie, Mihai Guriță și Laurențiu Andrieș.
Farul: Negrilă – Țăranu, Fl. Pătrașcu, Fl. Popa, Murgoci – V. Munteanu, Vezan, Ad. Ionescu, Tigoianu (89 Pungă) – Pătulea, C. Neagu (83 Milea). Antrenor: Constantin Gache.
Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenți: Ferencz Tunyogi (Zalău) și Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca).
Rezultate înregistrate în etapa a XXI-a:
Dacia Unirea Brăila – Rapid București 1-1
Oțelul Galați – ACS Berceni 0-2
SC Bacău – CS Balotești 1-1
Rapid CFR Suceava – Farul Constanța 2-2
Bucovina Pojorâta – Ceahlăul Piatra Neamț 3-3
Gloria Buzău – Academica Clinceni 0-2
Dunărea Călărași stă în această rundă.
1 Rapid București 19 13 4 2 29-8 43
2 Dunărea Călărași 19 11 6 2 40-11 39
3 Dacia Unirea Brăila 20 11 5 4 27-17 38
4 FC Academica Clinceni 19 11 3 5 35-19 36
5 FC Farul Constanța 19 9 5 5 32-24 32
6 SC Bacău 20 9 2 9 22-22 29
7 ACS Berceni 19 8 4 7 25-27 28
8 Gloria Buzău 19 8 2 9 20-31 26
9 Rapid CFR Suceava 20 6 5 9 20-28 23
10 CS Balotești 19 4 6 9 15-25 18
11 Bucovina Pojorâta 20 3 7 10 26-37 16
12 Oțelul Galați 20 3 3 14 10-29 12
13 Ceahlăul Piatra Neamț 19 2 4 13 11-34 10