Liga a III-a

Rapid pornește mare favorită în confruntarea de pe Areni cu CS Panciu



Rapidiștii vizează o nouă victorie în meciul de astăzi
Rapidiștii vizează o nouă victorie în meciul de astăzi

Devenită principala favorită la promovarea în eșalonul secund, gruparea suceveană Rapid va primi astăzi, pe Areni, replica formației CS Panciu, într-un meci contând pentru etapa a XXV-a a Ligii a III-a. „Ne așteaptă fără îndoială un joc greu, CS Panciu fiind una dintre echipele bune ale Seriei I. O dovadă în acest sens este rezultatul de egalitate înregistrat de vrânceni pe terenul grupării SC Bacău, în urmă cu doar trei etape. Jucătorii mei sunt însă extrem de motivați să câștige acest meci, conștienți fiind că ar fi păcat să dea cu piciorul acum, către finalul sezonului, unei munci de un an de zile”, a declarat tehnicianul alb-vișiniilor, Bogdan Tudoreanu. Principalul Rapidului a dezvăluit că a strâns informații despre adversara de astăzi de la Claudiu Sevaciuc, omologul său de pe banca celor de la Sporting, alb-verzii confruntându-se cu CS Panciu chiar în runda precedentă.
Partida Rapid Suceava – CS Panciu se va disputa pe stadionul Areni, cu începere de la ora 18.00. Pentru acest joc, „ceferiștii” nu vor putea conta pe aportul jucătorilor Tincu (accidentat) și Ghiviziu (suspendat).
Sporting merge la Târgu Neamț pe mâna tinerilor
Sporting, cealaltă reprezentantă a județului Suceava în eșalonul trei al fotbalului românesc, va evolua în etapa a XXV-a pe terenul grupării Cetatea Târgu Neamț, confruntare care va avea loc mâine, cu începere de la ora 18.00. „Am decis ca pe finalul de sezon să încercăm să dăm șansa să joace mai mult fotbaliștilor tineri din lot, care până acum au evoluat mai puțin. Acest lucru nu înseamnă că nu dorim să câștigăm jocul de la Târgu Neamț, doar că dorim să ne convingem de potențialul tuturor jucătorilor aflați în acest moment în curtea noastră”, a precizat antrenorul alb-verzilor, Claudiu Sevaciuc. O singură absență importantă are Sporting pentru partida de mâine, de la Târgu Neamț, este vorba de fundașul Florin Ailenei, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
Iată programul complet al etapei a XXV-a:
Ceahlăul II Piatra Neamț – Petrotub Roman
Aerostar Bacău – CSM Pașcani
CSM Focșani – FCM Dorohoi
ABC Stoicescu Buzău – SC Bacău
Politehnica Galați – CSM Râmnicu Sărat
Cetatea Târgu Neamț – Sporting Suceava
Rapid Suceava – CS Panciu
Oțelul II Galați stă.
Clasament
1. Rapid CFR Suceava 22 15 5 2 44-13 50
2. SC Bacău 23 15 4 4 38-12 49
3. Petrotub Roman 22 13 7 2 45-16 46
4. CSM Râmnicu Sărat23 11 5 7 34-22 38
5. Sporting Suceava 23 10 5 8 34-31 35
6. CS Panciu 22 9 7 6 19-16 34
7. Aerostar Bacău 22 10 4 8 24-22 34
8. CSM Pașcani 23 9 5 9 23-28 32
9. FCM Dorohoi 23 7 7 9 25-27 28
10. Ceahlăul II Piatra Neamț 22 8 3 11 27-33 27
11. Oțelul II Galați 22 7 5 10 30-35 26
12. Cetatea Târgu Neamț 22 4 7 11 16-38 19
13. ABC Stoicescu 21 4 4 13 18-44 16
14. CSM Focșani22 3 6 13 11-32 15
15. Politehnica Galați 22 4 2 16 27-46 14



Recomandări