La sfârșitul săptămânii trecute a început o nouă ediție a Campionatului Județean al juniorilor D, care a adunat la start un număr de 6 formații. Micii fotbaliști de la Rapid Suceava pregătiți de Florin Cristescu au început foarte bine sezonul, dispunând în runda inaugurală cu scorul de 3-0 de LPS Suceava. Celălalt derby al etapei a opus formațiile Luceafărul Bucovina și Sporting Suceava. La finalul unui joc extrem de spectaculos, formația gazdă, pregătită de Claudiu Sevaciuc și Constantin Dumistrăcel s-a impus cu scorul de 3-1. În ultimul meci al etapei, FC Bucovina Pojorâta a învins la scor de neprezentare pe ACS Bucovina Rădăuți.