Fotbal – Liga a III-a

Rapid pierde la limită la Târgu Neamț



Rapid Suceava a pierdut la limită, 1-2 la Târgu Neamț, într-un meci contând pentru etapa a XXVIII-a a Ligii a III-a. Meciul a început cum nu se poate mai bine pentru gazde, care au punctat chiar în minutul 2 prin Dăscălescu, după o greșeală în lanț a apărării sucevene. Chiar dacă fotbaliștii lui Ioan Radu au fost cei care au dominat teritorial partida și au ratat câteva bune oportunități prin Plămadă, Liutec, Golofca sau Hrimuc, tot nemțenii aveau să înscrie golul al doilea al partidei în minutul 55, prin același Dăscălescu, care a urmărit un balon respins în față de portarul Pascal.
„Ceferiștii” și-au complicat și mai mult existența când mai rămăsese jumătate de oră de joc, atunci când fundașul central Hrimuc a fost eliminat de pe teren pentru injurii adresate brigăzii de arbitri. Cu un om în minus pe teren, sucevenii au reușit totuși să reducă din handicap în minutul 78 prin juniorul Barbir, în urma unei faze la care a mai contribuit și Zaremba.
Rapid a evoluat în alcătuirea Pascal – C. Ciurlă, Hrimuc, Breniuc, Spătar – Vaida, Ghiviziu – Golofca, Zaremba, Plămadă – Liutec. Au mai intrat Olariu, Dumitriu, Corban și Barbir. Antrenori: Ioan Radu și Marius Lup.
Vineri, în penultima etapă a Ligii a III-a, Rapid va întâlni pe teren propriu formația FCM Onești.
Iată rezultatele înregistrate până acum în etapa a XXVIII-a:
Aerostar Bacău – Petrotub Roman 2-1
Ceahlăul II Piatra Neamț – Oțelul II Galați 2-0
Cetatea Târgu Neamț – Rapid Suceava 2-1
FCM Onești – CSM Focșani 1-1
Politehnica Galați – ASC Bacău 1-1
CS Panciu – Luceafărul Mihai Eminescu se joacă pe 31 mai.
FCM Bacău și CSM Pașcani stau.
Clasament Seria I
1. FCM Bacău 25 22 3 0 75-12 69
2. ASC Bacău 24 18 4 2 50-9 58
3. Petrotub Roman 24 14 3 7 39-17 45
4. Oțelul II Galați 26 10 6 10 37-31 36
5. CSM Pașcani 24 10 4 10 35-39 34
6. Ceahlăul II Piatra Neamț 24 10 3 11 26-29 33
7. Politehnica Galați 24 9 3 12 25-32 30
8. Cetatea Târgu Neamț 24 9 3 12 26-58 30
9. Rapid CFR Suceava 24 9 2 13 31-34 29
10. FCM Onești 24 8 4 12 24-35 28
11. Aerostar Bacău 25 8 4 13 30-44 28
12. CS Panciu 23 8 3 12 32-32 27
13. CSM Focșani 24 7 3 14 25-41 24
14. CS Luceafărul Mihai Eminescu 23 3 3 17 18-60 12
Notă: Willy Bacău și Cetatea Suceava s-au retras din campionat înainte de startul campionatului!