În antepenultima etapă din acest sezon al Ligii a II-a, echipa de fotbal Rapid CFR Suceava nu a reușit să scoată nici un punct din meciul pe teren propriu, în compania uneia dintre candidatele la promovare, FC Săgeata Năvodari, scor 0-2. După ocazia Rapidului din minutul 17, oaspeții deschid scorul după un corner și o lovitură de cap la colțul scurt, scor 0-1. Până la pauză rapidiștii au alergat după egalare creându-și numeroase ocazii pe care însă nu le-au fructificat. În partea a doua, jocul a fost unul pe contre cu ocazii de ambele părți, dar mai multe pentru gazde. Când mai erau 5 minute de joc, oaspeții dau lovitura de grație și își majorează avantajul după un șut din întoarcere din interiorul careului sucevenilor. Aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, Rapid CFR Suceava mai are de jucat două partide, în deplasare cu Sportul Studențesc și acasă cu CS Otopeni, meciuri din care sunt obligați să câștige cel puțin patru puncte.