Liga a II-a

Rapid – Gloria Buzău, primul meci oficial din 2014, găzduit de Areni



Ion Viorel spune că echipa sa vine la Suceava pentru a obține cel puțin un punct
Ion Viorel spune că echipa sa vine la Suceava pentru a obține cel puțin un punct

Rapid va disputa astăzi primul meci oficial din acest an pe stadionul Areni, împotriva grupării Gloria Buzău, un joc contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii a II-a. Sucevenii vin după un eșec usturător, pe terenul grupării ACS Berceni, în runda inaugurală a sezonului de primăvară, în vreme ce buzoienii au stat în etapa precedentă.
„Întâlnim o echipă incomodă, Gloria luptând cu șanse reale pentru calificarea în play-off. Pentru a avea câștig de cauză trebuie să evoluăm la potențialul nostru maxim, pentru că, să nu uităm, buzoienii n-au cedat în acest sezon decât un singur meci în deplasare, la Iași. Știu că adversarii noștri au pierdut în intersezon un jucător important, pe Verdeș, dar l-au adus în locul lui pe Pantelie, și el un atacant redutabil”, a declarat antrenorul sucevenilor, Bogdan Tudoreanu.
Rapid are tot lotul valid pentru partida care va începe la ora 11.00, stând mult mai bine la acest capitol decât adversarii lor, care nu pot conta pe suspendații Crețu și Bârsănel, în vreme ce folosirea căpitanului Marcu rămâne sub semnul întrebării din cauza unei accidentări.
Chiar și așa, buzoienii vin la Suceava să obțină un rezultat pozitiv. „Noi l-am pierdut în intersezon pe Bobi Verdeș, însă și rapidiștii au rămas fără doi jucători importanți. Este vorba de Florin Plămadă, un fundaș central pe care și eu mi l-am dorit și mijlocașul central Căinari, un jucător exponențial pentru suceveni. Eu zic că dacă nu pierdem pe Areni, ar fi un rezultat extraordinar”, a precizat antrenorul oaspeților, Ion Viorel.
Opiniile tehnicianului Gloriei în legătură cu meciul de la Suceava au fost împărtășite și de președintele buzoienilor, Dan Tulpan. „Cred că va fi un joc destul de dificil, plus că și terenul va fi moale, după ce a plouat destul de mult în toată țara. Suceava este o echipă e mai agresivă în propriul fief, ei prin natura lor sunt jucători mai puternici în zona aceea. O să fie un meci de uzură, sperăm să iasă bine pentru noi, să începem cu dreptul și să ne putem ține de promisiune, să accedem în play-off”, a declarat oficialul Gloriei în presa buzoiană.
Iată programul complet al etapei a XVIII-a:
Unirea Slobozia – CSMS Iași
Farul Constanța – FC Clinceni
Rapid CFR Suceava – Gloria Buzău
Dunărea Galați – ACS Berceni
Rapid București – CF Brăila
Unirea Tărlungeni și SC Bacău stau în această rundă.
Clasament
1. Rapid București 15 9 4 2 22-12 31
2. CSMS Iași 15 9 1 5 25-15 28
3. Unirea Slobozia 15 8 4 3 21-16 28
4. FC Clinceni 15 7 4 4 29-20 25
5. ACS Berceni 13 7 4 2 20-12 25
6. Gloria Buzău 13 4 6 3 18-14 18
7. SC Bacău 15 5 3 7 20-20 18
8. Farul Constanța 15 4 4 7 11-21 16
9. Unirea Tărlungeni 14 4 3 7 9-14 15
10. CF Brăila 15 4 3 8 19-26 15
11. Rapid CFR Suceava 14 2 5 7 15-27 11
12. Dunărea Galați 13 1 3 9 13-25 6



Recomandări