Cu un singur punct acumulat în ultimele două confruntări, fotbaliștii Rapidului au șansa să se reabiliteze în fața publicului de pe Areni, astăzi, cu ocazia confruntării cu Unirea Slobozia, contând pentru etapa a X-a a Ligii a II-a. „Sunt sigur că ne așteaptă un meci foarte dificil, deoarece formația ialomițeană a lăsat o impresie deosebită la jocurile susținute în deplasare în actualul sezon. Sper să facem un meci bun și să beneficiem și de șansa care ne-a ocolit în precedentul meci de pe teren propriu, cu ACS Buftea. Mizez de asemenea pe dorința de revanșă a atacanților noștri, care au rămas datori în ultimele runde”, a declarat antrenorul principal al Rapidului, Ovidiu Murariu. Compartimentul forte al formației pregătite de Marin Dună este atacul, acolo unde excelează veteranii Adrian Mihacea, ex-Dinamo și fostul echipier al Farului Constanța, Liviu Mihai.
Sucevenii speră totuși să poată anihila forța ofensivă a oaspeților, cu toate că pentru acest joc nu vor putea conta tocmai pe stâlpul apărării, Florin Plămadă, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
Iată programul complet al etapei a X-a:
CS Otopeni – Sportul Studențesc
Delta Tulcea – Săgeata Năvodari
Rapid CFR Suceava – Unirea Slobozia
Dunărea Galați – Chindia Târgoviște
Farul Constanța – ACS Buftea
CF Brăila, FC Botoșani și Dinamo II București stau în această rundă.
Clasament
1. Sportul Studențesc 7 7 0 0 19-3 21
2. Delta Tulcea 8 5 0 3 16-10 15
3. FC Botoșani 8 5 0 3 12-8 15
4. Săgeata Năvodari 7 4 2 1 17-10 14
5. CS Otopeni 8 4 2 2 12-9 14
6. Rapid CFR Suceava 7 3 1 3 8-9 10
7. CF Brăila 7 3 1 3 12-19 10
8. Chindia Târgoviște 7 2 2 3 8-8 8
9. Dunărea Galați 7 2 1 4 7-10 7
10. Unirea Slobozia 6 1 3 2 9-12 6
11. Farul Constanța 7 2 0 5 6-12 6
12. ACS Buftea 7 1 2 4 8-15 5
13. Dinamo II București 8 1 0 7 6-15 3