Echipa locală de fotbal Rapid CFR Suceava a bifat sâmbătă cel de-al doilea eșec din acest tur de campionat al Ligii a II-a, pe terenul celor de la Dunărea Galați. Așa cum se așteptau înainte de a pleca, rapidiștii au întâlnit o echipă avidă de puncte, ce nu avea nici un punct în primele patru etape și a dat totul pentru a obține primul succes.
Partida a început cu mai multe ocazii la ambele porți, în minutul 12 sucevenii fiind privați de o lovitură de la 11 metri, după ce Căinari a fost faultat în careul advers, dar nu s-a dictat nimic. Același Căinari a centrat mai apoi foarte bine din corner, dar Florin Plămadă a trimis balonul în brațe portarului advers, din 6 metri. Până la pauză, rapidiștii nu au reușit să-și fructifice ocaziile, dar pe de altă parte s-au apărat foarte bine și au scăpat fără gol la două ocazii ale gazdelor, după lovituri de colț, scor 0 – 0.
După numai cinci minute de joc din repriza secundă, Dunărea Galați reușește singurul gol al meciului, dintr-o lovitură de la 11 metri, dictată la capătul unei faze în care arbitrul a acordat un fault în careu, după ce portarul Preda a plonjat și a blocat un balon la picioarele unui atacant advers. În continuarea partidei, rapidiștii s-au instalat în terenul advers și au căutat golul, dar din păcate n-au concretizat multiplele ocazii avute la poarta Dunării Galați, care astfel a câștigat toate cele trei puncte puse în joc.
„Am fost privați de un penalti clar în debutul jocului și am luat foarte ușor mai multe cartonașe galbene care au tăiat din avântul jucătorilor noștri. Mai mult, lor li s-a acordat foarte ușor lovitura de la 11 metri. Din punct de vedere tactic am făcut un joc bun, dar din păcate am suferit la finalizare. S-a simțit și lipsa celor trei absenți, cu ajutorul cărora am fi avut o forță mai mare, mai ales în atac, și poate o precizie mai mare în fața porții adverse”, a declarat antrenorul Ovidiu Murariu.
Rapid CFR Suceava a început meciul de la Galați în formula: Preda, Bălan, F. Plămadă, Sava, I. Plămadă, Golofca, Velescu, Sumanariu, Arotăriței, Căinari și Negru, în teren mai intrând și Marinkovic, Lozneanu și Moldovan.
Rezultatele etapei a V-a
Chindia Târgoviște – CS Otopeni 0 – 0
CSM Unirea Slobozia – Sportul Studențesc 0 – 3
ACS Buftea – Delta Tulcea 2 – 1
Dinamo II București – FC Botoșani 1 – 2
Dunărea Galați – Rapid CFR Suceava 1 – 0
CF Brăila – Săgeata Năvodari 2 – 3
Farul Constanța a stat.
Clasament
1. Sportul Studențesc 5 5 0 0 11-2 15
2. CS Otopeni 5 4 1 0 9-3 13
3. Săgeata Năvodari 5 3 2 0 14-6 11
4. FC Botoșani 4 3 0 1 8-4 9
5. Delta Tulcea 5 3 0 2 7-7 9
6. CF Brăila 3 1 1 1 8-7 4
7. Rapid CFR Suceava 3 1 0 2 4-5 3
8. FC Farul Constanța 4 1 0 3 4-6 3
9. ACS Buftea 4 1 0 3 5-10 3
10. Dunărea Galați 4 1 0 3 2-7 3
11. CSM Unirea Slobozia 3 0 2 1 6-9 2
12. Chindia Târgoviște 4 0 2 2 3-6 2
13. Dinamo II București 5 0 0 5 1-10 0