Echipa de fotbal Rapid CFR Suceava a reușit să justifice banii de care a beneficiat de la bugetul local în prima parte a anului, încât poate beneficia de noi sume de la bugetul local, în limita fondurilor alocate.
„În sfârșit, în cursul zilei de marți s-a clarificat situația finanțării echipei de fotbal Rapid. Nu a vrut nimeni să pună bețe în roate finanțării activităților sportive, dar trebuie să fie depuse documente în ordine pentru banii care li se alocă. Au reușit acest lucru, după două luni de zile, încât le-a afost aprobată la decontare suma de 3,3 miliarde de lei vechi”, a declarat miercuri primarul Ion Lungu.
Mai mult, tot marți, în conturile clubului sportiv a fost virat un miliard de lei vechi, din fondurile Primăriei Suceava, cu promisiunea că alți bani vor mai veni în perioada următoare.
Nu în ultimul rând, Lungu a felicitat echipa pentru victoria obținută cu Brăila, precizând: „sper să ne putem salva de la retrogradare”.