În meciurile jucate duminică, 9 octombrie, în cadrul etapei a IX-a în campionatul Diviziei D, două au fost rezultatele surpriză: victoriile în deplasare ale echipelor Rapid CFR Suceava și Zimbrul Siret.
Rarăul Cîmpulung și Juventus Forăști au terminat la egalitate 0-0 meciurile susținute la CN Nicu Gane Fălticeni respectiv Avîntul Todirești. În celelalte patru întîlniri, victorii ale echipelor gazdă, victorii oarecum scontate.
La Udești, Flacăra Roșie din localitate, decimată de suspendări (nu mai puțin de 5 jucători se află în stare de suspendare) a fost victimă sigură în fața experimentatei echipe a lui Ilie Gafencu. Dacă pe Tudoreanu, Stamate, Boghiu sau Belciug i-am avut mai tot timpul dintre evidențiații echipei ceferiste, despre tinerii Prepeliță, Chilariu sau Boboc, nu am știut mai nimic, dar ei au fost cei mai buni jucători ai Rapidului în întîlnirea cu Flacăra Roșie. Surpriza plăcută a fost însă juniorul Rapidului, Cătălin Brezan, născut 1987, fizic plăcut, 1,80 m înălțime, care s-a remarcat prin putere de luptă și bună îndemînare a balonului. Vom mai auzi de el. Golurile ceferiștilor au fost marcate de: Stamate (2), Boboc, Belciug și juniorul Pînzaru, pentru Udești a înscris Lazăr. Meciul a fost bine arbitrat de o brigadă alcătuită din C-tin Doliuc (Siret) la centru, asistat la cele două margini de rădăuțenii Ștefan Zaharie și Mugur Teodorovici.
Un alt meci de bun nivel tehnic și spectacular a fost cel disputat la Rădăuți, unde Vivipet-ul Bădeuți, în postură de gazdă, a fost învinsă de Zimbrul Siret. Aflată, pînă la jocul de duminică într-o jenantă poziție în clasament (locul 14) cu doar 5 puncte după 8 etape, „Zimbrul” s-a gîndit că vine iarna, zăpada mare, și ar fi bine să-și pună deoparte ceva „puncte” avînd în vedere că are „coarnele” cam tocite. Golurile au fost marcate de Pîrlog (min. 22 și 73) și Duduță (min. 44) pentru echipa oaspete, respectiv Răuț (min. 40).
Dar iată care au fost rezultatele complete ale etapei a IX-a:
Minerul Iacobeni – CSM Bucovina Rădăuți 2-0
Șomuzul Preutești – CS Gura Humorului 4-2
CN Nicu Gane Fălticeni – CSM Rarăul Cîmpulung 0-0
Avîntul Todirești – Juventus Forăști 0-0
Bucovina Fundu Moldovei – Avîntul Grămești 1-0
Flacăra Roșie Udești – Rapid CFR Suceava 1-5
Vivipet Bădeuți – Zimbrul Siret 1-3
Victoria Păltinoasa – Foresta Moldovița 2-1
În clasament (neomologat) după 9 etape:
1. Juventus Forăști 9 8 1 0 32-7 25p. +13
2. CSM Rarăul C-lung 9 6 1 2 31-9 19 +7
3. Rapid CFR Suceava 9 6 1 2 25-12 19 +7
4. CSM Bucovina Rădăuți 9 5 3 1 20-6 18 +6
5. CN Nicu Gane Fălticeni 9 5 3 1 15-9 18 +3
6. CS Gura Humorului 9 5 1 3 13-18 16 +4
7. Șomuzul Preutești 9 5 0 4 15-17 15 0
8. Vivipet Bădeuți 9 4 0 5 20-18 12 -3
9. Victoria Păltinoasa 9 4 0 5 12-20 12 -3
10. Foresta Moldovița 9 3 1 5 15-19 10 -2
11. Avîntul Grămești 9 3 0 6 15-20 9 -3
12. Minerul Iacobeni 9 3 0 6 10-16 9 -6
13. Zimbrul Siret 9 2 2 5 21-26 8 -4
14. Avîntul Todirești 9 1 4 4 7-14 7 -8
15. Bucovina Fundu Moldovei 9 2 1 6 5-17 7 -8
16. Flacăra Roșie Udești 9 1 0 8 14-42 3 -12