După două rezultate de egalitate și o înfrângere, ieri, în cea de-a patra etapă a Ligii a III-a, formația locală Rapid CFR Suceava a reușit prima victorie din acest sezon.
Fotbaliștii pregătiți de Bogdan Tudoreanu au reușit să se întoarcă acasă cu toate cele trei puncte puse în joc, după ce s-au impus pe terenul celor de la CSM Rîmnicu Sărat, cu scorul de 1 – 0. Pe fondul unui joc destul de echilibrat, sucevenii au deschis scorul în prima repriză, mai exact în minutul 35, după o diagonală a lui Apetrei și un șut de la 16 metri a lui Jalbă, mingea trimisă de acesta din urmă oprindu-se în plasa porții adverse.
Totuși, până la înscrierea golului, gazdele au avut o mare ocazie de a marca, dar mingea a lovit bara porții apărate de Pascal. Rapidiștii au reușit să-și păstreze avantajul până la finalul partidei, jocul din teren consemnând totuși ocazii de ambele părți.
Pentru Rapid au evoluat Pascal, Sevaciuc, Bejenariu, Pantea, Spătar, Brânză, Romaniuc, Apetrei, Tănase, Jalbă și Colban.




