Fotbal, Liga a III-a

Rapid CFR este lider după ce a învins principala candidată la promovare



Rapid CFR Suceava - SC Bacău, 2 – 0
Rapid CFR Suceava - SC Bacău, 2 – 0

Fotbaliștii echipei Rapid CFR Suceava au reușit să se instaleze în fotoliul de lider al Seriei I din Liga a III-a de fotbal, după ce ieri după-amiază au reușit să învingă pe teren propriu liderul după trei etape, SC Bacău, cu scorul de 2 – 0.
Chiar dacă aveau în față o echipă care este principala candidată la promovare din serie, cu un buget și un lot de jucători valoros, elevii antrenorilor Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu au abordat acest meci cu curaj încă din debutul său și, după o oportunitate de a marca în minutul doi, șase minute mai târziu, sucevenii reușesc deschiderea scorului, după o centrare a lui Bosancu și o minge împinsă în poartă din careu de Ionesi, scor 1 – 0.
În minutul 18, banca rapidistă avea să sară din nou în picioare la cel de-al doilea gol al sucevenilor, venit în urma unei lovituri libere executate de Semeghin și o lovitură imparabilă pentru portarul băcăuan, din partea coechipierului său Geamăn, scor 2 – 0.
Oaspeții revin în joc și au trei ocazii de gol, dar mingea nu nimerește poarta apărată de Pascal.
Până la pauză, oaspeții se mai apropie încă o dată periculos de poarta sucevenilor, dar Pascal respinge un șut cu pământul destul de periculos, în timp ce noul intrat Golofca trage la colțul lung al porții băcăuanilor, dar mingea trece pe lângă și scorul rămâne 2 – 0.
Începutul reprizei secunde aparține oaspeților, care trimit o minge cu capul spre poarta Rapidului, dar Pascal reține în doi timpi. În minutul 60, băcăuanii sunt din nou aproape de a reduce diferența, dar Geamăn trimite balonul cu capul pe lângă poarta lui Pascal.
Până la final, ambele echipe au șanse de a marca, dar nu reușesc să schimbe tabela și Rapid CFR Suceava obține cea de-a treia victorie din sezon chiar în fața liderului, cu ajutorul căreia preia șefia clasamentului pentru cel puțin o etapă.
Sucevenii au început acest meci în formula: Pascal, Bosancu, Florin Plămadă, Ailenei, Oniu, Stănescu, Ghiviziu, Semeghin, Sumanariu, Șuleru și Ionesi, pe parcurs mai intrând în teren Ionuț Plămadă, Spătar și Golofca.


Rapid CFR Suceava - SC Bacău, 2 – 0
Rapid CFR Suceava - SC Bacău, 2 – 0
Rapid CFR Suceava - SC Bacău, 2 – 0
Rapid CFR Suceava - SC Bacău, 2 – 0


Recomandări